Artiștii de la „Ştefan Luchian” au ajutat, s-au mobilizat și au comunicat despre „Noi” (FOTO)

„Noi” suntem diverși, diferiți și îndepărtați unii de alții, dar ne asemănăm atât de mult, iar distanțele se reduc doar la „click-ul” unui buton. Lumea fiecăruia dintre „noi” poate exista doar dacă respectăm cu toții valorile vieții, Pâmântului și istoriei umanității.

Acestea sunt ideile ce au motivat seria impresionantă de activități desfășurate la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” în cadrul Săptămânii Educației Globale.

Sub motto-ul „Lumea mea depinde de noi”, peste 30 de manifestări au fost derulate în această săptămână de micii artiști împreună cu dascălii lor, printre acestea regăsindu-se acțiuni de caritate, expoziții, dezbateri, simpozioane, prezentări de documentare și filme artistice.

Ocazionate și de „Săptămâna bunăvoinței”, derulată exclusiv la liceul de arte botoșănean, gesturile frumoase de într-ajutorare a semenilor i-au condus pe tinerii artiști la centrele de copii și cele de persoane vârstnice, unde au făcut cadouri și au descrețit frunți apăsate de ani și griji.

Tot acum, la „Ștefan Luchian” s-a demarat o campanie de strângere a fondurilor ce pot salva viața unei tinere bolnave de cancer.

Sintetizate, ideile și gesturile frumoase au fost prinse și în lucrările realizate de clasele a X-a, incluse în Expoziția Săptămânii a liceului de artă.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.