ASISTENTII medicali se pregatesc de PROTESTE ! Ultimatum dat ministrului Sanatatii

Conducerea Sindicatului Sanitas a hotarat sa nu ii mai crediteze cu incredere pe sefii sistemului sanitar, pe cei de care depinde rezolvarea multor probleme ridicate de sindicat, probleme cu care se confrunta asistentii medicali, infirmierele si toti cei ce lucreaza in sistemul public de sanatate. Cei de la SANITAS nu mai vor vorbe, vor si fapte. 

Asa ca, in mai putin de doua saptamani, s-ar putea sa asistam la actiuni de protest la nivel national, puse in miscare de Sindicatul Sanitas. 
 
„Daca pana in data de 7 aprilie nu vom avea un raspuns cert, cu date concrete privind rezolvarea solicitarilor noastre, un calendar cu date precise si termene de solutionare a revendicarilor noastre, s-a hotarat ca vom trece la proteste. Chiar din 7 aprilie, cand sarbatorim Ziua Sanatatii”, a declarat Lia Temciuc, liderul judetean al Sanitas Botosani. 
 
Daca nu se vor gasi solutii pentru cererile asistentilor medicali, pe 7 aprilie va fi organizat, cel mai probabil, un miting la Bucuresti, iar apoi se va transmite in teritoriu graficul actiunilor de protest. 
 
Informatia este proaspata, abia adusa de liderii sindicali de la Consiliul National al Federatiei Sanitas. Cadrele medicale sustin ca nu isi doresc sa se ajunga la astfel de pasi sindicali, cu actiuni in strada, dar lipsa de reactie a decidentilor din Sanatate in fata problemelor din sistemul sanitar nu le da de ales.
 
O problema importanta ce se afla in lista de revendicari a celor de la Sanitas este legata de insuficienta personalului medical din  spitale. 
 
„In toata tara ne confruntam cu personal insuficient. S-a ajuns aici fie din cauza plecarilor in strainatate, oamenii merg acolo unde li se ofera salarii decente, fie pentru ca posturile sunt blocate. Se cere calitate in sistemul sanitar, dar pentru asta iti trebuie personal suficient, bine pregatit. Ni s-a promis ca se vor debloca posturi, dar fara finantare corespunzatoare, nu facem nimic. Le cerem sa aiba in vedere finantarea corespunzatoare”, a mai spus Lia Temciuc. 
 
Sindicalistii cer sa se gaseasca solutii si pentru o mai buna comunicare in sistem, acuzand ca in acest moment aceasta comunicare lipseste. 
 
„Vrem o comunicare reala cu Ministerul Sanatatii, cu Casa de Asigurari de Sanatate, pentru ca asa ceva nu exista acum, Ne trezim cu fel de fel de decizii luate la nivele centrale, fara sa se ceara si parearea sindicatelor, a celor care lucreaza efectiv in sistem”, mai sustine liderul de sindicat.
 
Iar in ceea ce priveste salariile, asteptarile par sa fie pe ultima suta de metri. Proiectul noii Legi a salarizarii in sistemul bugetar abia a fost finalizat, spun liderii de sindicat si urmeaza sa fie pus in dezbatere publica. 
 
„Speram sa fie asa cum l-a gandit Federatia Sanitas. Se vorbeste foarte mult de salarizare in functie de performante, dar inca nu stim in ce constau acele performante, cum vor fi cuantificate, cine o va face. Cert este ca pana la sfarsitul anului va fi dezbatere, se va lucra probabil pe acest proiect in functie de ce vor spune sindicatele. Sper ca pana la sfarsitul anului sa avem o lege buna, aplicabila”, a mai precizat Temciuc. 
 
Asistentii medicali mai asteapta un raspuns important pana pe 7 aprilie. Vor sa stie, cu data exacta, cand li se va acorda noua majorare salariala de 25% , promisa de ministrul Sanatatii. O crestere salariala de care ar trebui sa beneficieze in acest an, inainte de aplicarea noii Legi de salarizare, potrivit promisiunii smulse de la ministru de liderii Sanitas. 
 
Asadar, din sistemul sanitar sufla vant amenintator spre Ministerul Sanatatii, acolo unde ar trebui sa se puna pe hartie, cat mai grabnic, raspunsurile asteptate de cei ce lucreaza in sistemul public de sanatate. Altfel, pacea care domneste acum in sistemul sanitar nu are zile multe. 
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.