Atentie profesori la o dezbatere care va intereseaza: noul COD de ETICA. Se contureaza noi … OBLIGATII si SANCTIUNI!

Este in pregatire, la Ministerul Educatiei, un nou Cod de etica pentru cadrele didactice din invatamantul preuniversitar. Dezbaterea s-a lansat cu aproape o luina in urma. Se vorbeste despre noi obligatii si sanctiuni aplicabile in cazul incalcarii acestui cod. E cazul sa va spuneti cuvantul, pentru ca sanctiunile se vor stabili si in functie de dezbaterea ce are loc pe site-ul Ministerului Educatiei.

Codul este aplicabil tuturor persoanelor din sistemul national de invatamant preuniversitar de stat, particular si confesional, responsabile cu instruirea si educatia si care, in conformitate cu prevederile art. 88 alin. (2) – (3) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, indeplinesc functia de personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal didactic de conducere, de indrumare si control si personal didactic asociat in cadrul unitatilor/institutiilor de invatamant preuniversitar de stat, particular si confesional, in inspectoratele scolare si casele corpului didactic, denumite in continuare „personal didactic”, si care au obligatia morala si datoria profesionala de a cunoaste, de a respecta si de a aplica prevederile prezentului Cod.

Codul functioneaza ca un sistem de standarde de conduita care contribuie la coeziunea institutionala si a grupurilor de persoane implicate in activitatea educationala, prin formarea si mentinerea unui climat bazat pe cooperare, echitate si competitie dupa reguli si proceduri corecte.

Respectarea prevederilor prezentului Cod reprezinta o garantie a cresterii calitatii si prestigiului invatamantului preuniversitar, scop posibil de atins prin intermediul urmatoarelor obiective:

a) formarea morala a personalului didactic, prin intelegerea si asumarea continutului acestui cod;
b) mentinerea unui grad inalt de profesionalism in exercitarea atributiilor si functiilor personalului didactic;
c) ameliorarea calitativa a relatiilor dintre actorii educationali;
d) eliminarea practicilor inadecvate si imorale ce pot aparea in mediul educational preuniversitar;
e) cresterea gradului de coeziune a persoanelor implicate in activitatea educationala;
f) facilitarea promovarii si manifestarii unor valori si principii aplicabile in mediul scolar preuniversitar, inserabile si in spatiul social;

VALORI, PRINCIPII SI NORME DE CONDUITA

Personalul didactic trebuie sa isi desfasoare activitatea profesionala in conformitate cu urmatoarele valori si principii:

a) impartialitate si obiectivitate;
b) independenta si libertate profesionala;
c) responsabilitate morala, sociala si profesionala;
d) integritate morala si profesionala;
e) confidentialitate si respectul pentru sfera privata;
f) primatul interesului public;
g) respectarea si promovarea interesului superior al educabilului;
h) respectarea legislatiei generale si a celei specifice domeniului;
i) respectarea autonomiei personale;
j) onestitate si corectitudine intelectuala;
k) atitudine decenta si echilibrata;
l) toleranta si incurajarea diversitatii;
m) autoexigenta in exercitarea profesiei;
n) interes si responsabilitate in raport cu propria formare profesionala, in cresterea calitatii activitatii didactice si a prestigiului unitatii/institutiei de invatamant preuniversitar, precum si a specialitatii/domeniului in care isi desfasoara activitatea;
o) implicare in democratizarea societatii;

In relatiile cu educabilii, personalul didactic are obligatia de a cunoaste, respecta si aplica un set de norme de conduita, bazate pe valorile si principiile expuse la Art. 4, pentru:

a) ocrotirea sanatatii fizice, psihice si morale a educabililor prin:
a1) supravegherea pe parcursul activitatilor desfasurate in unitatea de invatamant, cat si in cadrul celor organizate de unitatea de invatamant in afara acesteia;
a2) monitorizarea, semnalizarea si interzicerea agresiunilor verbale si/sau fizice si a tratamentelor umilitoare/degradante asupra educabililor;
a3) asigurarea protectiei fiecarui educabil, prin denuntarea formelor de violenta verbala/fizica exercitate asupra acestora, a oricarei forme de discriminare, abuz, neglijenta sau de exploatare a acestora, in conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile si completarile ulterioare;
a4) combaterea oricaror forme de abuz;
a5) interzicerea hartuirii sexuale si a relatiilor sexuale cu educabilii;
b) eliminarea oricaror activitati care genereaza coruptie:
b1) fraudarea examenelor;
b2) solicitarea, acceptarea sau colectarea de catre personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii de interes privat pentru cadrul didactic, in vederea beneficierii de catre educabili de tratament preferential ori sub amenintarea unor sanctiuni, de orice natura ar fi acestea;
b3) traficul de influenta si favoritismul;
b4) oferirea de meditatii contra cost, cu proprii educabili, prin constrangere;
c) asigurarea egalitatii de sanse si promovarea principiilor educatiei incluzive;
d) sustinerea demnitatii si recunoasterea meritului personal al fiecarui educabil.

In relatia cu parintii/tutorii legali, personalul didactic respecta si urmeaza urmatoarele norme de conduita:

a) stabilirea unei relatii de incredere mutuala si a unei comunicari deschise;
b) respectarea confidentialitatii informatiilor si datelor furnizate si a dreptului la viata privata si de familie;
c) nu accepta sau impune, in relatia cu parintii/tutorii sau sustinatorii legali, dobandirea/primirea de bunuri materiale sau sume de bani pentru serviciile educationale oferite;
d) poate recomanda auxiliare curriculare sau materiale didactice, cu precadere cele deschise si gratuite, fara a impune achizitionarea celor non-gratuite.

In relatiile profesionale colegiale, personalul didactic va respecta si aplica urmatoarele norme de conduita:

a) asigurarea respectului reciproc,
b) orice actiune trebuie intreprinsa cu onestitate intelectuala si morala;
c) exercitarea solidaritatii intre colegi, in situatii in care interesul comun al educatiei trebuie aparat;
d) sustinerea cooperarii si sprijinului reciproc in activitatile de predare-invatare si in apararea intereselor profesionale;
e) toleranta diferentelor si evitarea denigrarii;
f) respectul sferei private;
g) incurajarea competitiei loiale;
h) semnalizarea fraudei intelectuale si a plagiatului;
i) evitarea practicarii oricarei forme de discriminare in relatiile cu ceilalti colegi.

Personalul didactic, care indeplineste functii de conducere, de indrumare si control sau care este membru in structuri de conducere, va respecta si aplica urmatoarele norme de conduita manageriala:

a) respectarea criteriilor unui management eficient;
b) promovarea standardelor profesionale si morale specifice;
c) aplicarea obiectiva si impartiala a reglementarilor legale si a normelor etice;
d) evaluarea corecta conform atributiilor/responsabilitatilor/sarcinilor de serviciu din fisa postului;
e) interzicerea oricarei forme de constrangere/abuz din perspectiva functiei detinute;
f) interzicerea oricarei forme de hartuire/discriminare a personalului didactic.

In exercitarea activitatilor specifice (scolare si extrascolare), pe langa interdictiile formulate la Art. 5 alin. b), personalului didactic ii este interzis:

a) sa foloseasca dotarile si baza materiala din spatiile de invatamant in vederea obtinerii de beneficii financiare personale directe sau indirecte;
b) sa foloseasca, sa produca sau sa distribuie materiale pornografice scrise, audio ori vizuale;
c) sa organizeze activitati care pot pune in pericol vadit siguranta si securitatea educabililor sau a altor persoane aflate in incinta unitatii/institutiei de invatamant;
d) sa consume substante psihotrope, etnobotanice si/sau alcool;
e) sa incurajeze consumul de substante psihotrope, etnobotanice si alcool de catre educabili;
f) sa organizeze pariuri si jocuri de noroc.

In relatia cu institutiile si reprezentantii comunitatii locale, personalul didactic va respecta si aplica urmatoarele norme de conduita:

a) asigurarea sprijinului reciproc, in scopul furnizarii unor servicii educationale de calitate;
b) responsabilitate si transparenta in furnizarea de informatii catre institutiile de stat in protejarea drepturilor educabilului, atunci cand interesul/nevoia de protectie a educabilului impun acest lucru.

RASPUNDERI PRIVIND NERESPECTAREA PREVEDERILOR PREZENTULUI COD

– Orice persoana, participanta/implicata in mod direct sau indirect in activitatile din domeniul educational preuniversitar, care considera, in mod intemeiat, prin raportare la prevederile prezentului Cod, ca este victima sau martorul unui comportament lipsit de etica profesionala din partea unei/unor persoane din cadrul personalului didactic, are dreptul de a sesiza Comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de etica. Sesizarile trebuie facute in scris, pe adresa electronica sau fizica, a Comisiei de etica. Sesizarile pot fi individuale sau colective si primesc un numar de inregistrare care se comunica persoanei/persoanelor care au facut sesizarea. In termen de maxim 30 de zile Comisia de etica trebuie sa dea un raspuns oficial.

– Prezentul Cod nu se substituie legilor si regulamentelor in vigoare din domeniul educatiei si nici nu poate contraveni acestora.

DISPOZITII FINALE

Prezentul Cod nu se substituie legilor si regulamentelor in vigoare din domeniul educatiei si nici nu poate contraveni acestora.

Prin prevederile prezentului Cod, activitatile Comisiilor judetene de etica/comisiei de etica a municipiului Bucuresti nu se substituie activitatilor comisiilor de cercetare disciplinara, constituite la diferite niveluri, conform prevederilor Legii educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si nici activitatilor institutiilor statului abilitate. In anumite cazuri, Comisia de etica poate inainta sesizarile primite catre o comisie de cercetare disciplinara.
– Aprobarea propunerilor de modificare si completare a prevederilor prezentului Cod se face in Consiliul national de etica, cu votul a cel putin 31 de membri din totalul de 42 de
membri, in cadrul intalnirilor bianuale ale Consiliului national de etica. La cererea a cel putin jumatate dintre membri, pe parcursul anului, se pot face propuneri de modificare si completare care vor fi votate intr-o intalnire extraordinara a Consiliului national de etica.
– La prima intalnire a Consiliului national de etica dupa aprobarea acestui Cod se vor stabili si sanctiunile specifice. Aprobarea acestora se va face cu votul a 31 de membri din totalul
de 42.
– Prezentul Cod se aproba prin ordin al Ministrului Educatiei Nationale

Prezentul Cod se aproba prin ordin al Ministrului Educatiei Nationale (M.E.N.C.S.).

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.