Atentie SOFERI! Se pregateste o NOUTATE pentru VANATOAREA de VITEZOMANI. Si …PUTERI NOI pentru POLITISII de la RUTIERA?

Panda pentru amenzi, la care stau politistii de la Rutiera pentru a-i prinde pe soferii vitezomani, s-ar putea face dupa noi reguli. In plus, politistii de la Rutiera ar putea sa capete si puterea de a-i opri in trafic pe soferii care incalca legea, chiar daca sunt in afara programului. Deocamdata acestea sunt doar solicitari care vin de la sindicatele politistilor. 

Mai exact, ce vor sa obtina sefii sindicatelor pentru politistii pe care ii reprezinta ?
 
Nu vor ca politistii sa mai stea la panda pentru a prinde soferii vitezomani in curbe sau la intrarea in localitati. Asta pentru ca panda de acest fel, pentru amenzi, le scade autoritatea politistilor. Sunt vazuti de conducatorii auto ca niste vanatori de amenzi.
 
„Atat timp cat bugetul este previzionat si se bazeaza pe incasari din sanctiuni, politistii sunt transformati in vanatori de amenzi, iar acest lucru le afecteaza autoritatea. Si, atunci, evident ca cetatenii sunt revoltati si se intreaba cum dirijeaza circulatia, cum previn accidente cand ei stau la iesirea sau la intrarea in oras ori in curbe ca sa isi faca planul de amenzi. Trebuie sa fie postati acolo unde situatia o cere, in zone unde s-au intamplat accidente, in anumite intersectii unde locuitorii au nevoie de ei. Cand treci de la 90 km/h la 50 km/h la intrarea in localitate si in curba, si fara case in zona, bineinteles ca nu poti reduce viteza cu un kilometru inainte, ci o reduci treptat. Iar politistii sunt pusi in acele locuri in care soferii sunt vulnerabili, desi nu exista niciun pericol pentru circulatie si pentru cetateni”, a declarat Vasile Lincu, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor „ProLex” pentru ziarulring.ro.
 
De asemenea, sindicatul politistilor vrea ca oamenii legii sa isi poata exercita autoritatea si atunci cand sunt in afara programului de lucru, daca situatia o impune, mai exact cand sunt incalcate regulile de circulatie de catre conducatorii auto. 
 
“Desi nu cred ca societatea este pregatita, ar trebui ca prin lege sa li se dea voie politistilor de la Rutiera sa-i opreasca pe cei care incalca regulile de circulatie inclusiv atunci cand sunt in afara serviciului. In Calarasi am avut un caz cu un individ care a incalcat tot ce se putea in materie de lege privind circulatia si un politist care era in timpul liber l-a oprit, l-a blocat, s-a legitimat, i-a luat actele si i-a spus sa-l caute la politie a doua zi. Iar lumea a apreciat chestia asta, desi din punct de vedere legal am rezerve daca a procedat corect”, a afirmat Vasile Lincu.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.