Autoritățile din România au decis suspendarea vaccinării cu lotul AstraZeneca ABV 2856

Colonelul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare precizează că au fost deja utilizate 77.049 de doze din acest lot. Vaccinarea cu AstraZeneca va continua însă cu doze din alte loturi.

Precizări privind vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca (AZ)

„Cu privire la lotul ABV 5300 de 1,6 milioane de doze de vaccin distribuite în 17 țări din Uniunea Europeană (Lituania, Estonia, Luxemburg, Letonia, Irlanda, Danemarca, Bulgaria, Austria, Grecia, Suedia, Olanda, Polonia, Spania, Franța, Islanda), pentru care anumite state au luat decizia de a suspenda temporar vaccinarea cu vaccinuri din lotul respectiv și pentru care Agenția Europeană a Medicamentului a demarat o investigație, menționăm că România nu a primit doze din acest lot.

În ceea ce privește lotul ABV 2856 pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării cu vaccinul din lotul menționat, precizăm că România a recepționat prima tranșă de vaccin AZ de 81.600 doze în data de 07.02. ac. Începând cu data de 15.02 a.c., au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova.

În cursul acestei seri (n.r. – joi seară), a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR. Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:

  1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
  2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
  3. Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.

Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre. Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia.

Astăzi, 11.03.2021, ca urmarea a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate.”

Vaccinarea cu AstraZeneca, suspendată în mai multe țări europene

După ce Danemarca a anunțat „o pauză” de două săptămâni pentru investigarea unor efecte adverse severe, Italia a suspendat vaccinarea dintr-un alt lot cu serul britanic, iar alte șapte țări europene au luat decizii similare.

Agenția italiană pentru medicamente (AIFA) a interzis utilizarea la nivel național a lotului ABV2856 (un alt lot) din vaccinul anti-Covid AstraZeneca din cauza „evenimentelor adverse grave”, apărute după inoculare. Agenția precizează că ar putea lua în considerare măsuri suplimentare, dacă este necesar, în coordonare cu Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA).

Agenția italiană a subliniat însă că în prezent nu există nicio legătură dovedită între inocularea vaccinului și reacțiile adverse, fără a preciza despre ce efecte este vorba.

Danemarca a anunțat că un număr de pacienți vaccinați cu AstraZeneca a dezvoltat cheaguri de sânge și, deși nu există dovezi privind corelația dintre vaccinare și aceste efecte, va suspenda pentru două săptămâni vaccinarea cu serul britanic, până la investigarea acestor cazuri.

Ulterior Norvegia, Austria, Estonia, Letonia, Lituania Luxemburg și Islanda au anunțat că vor suspenda de asemenea vaccinarea, „din precauție”.

Vaccinul AstraZeneca este administrat și în România și, de luni, ar fi trebuit să înceapă vaccinarea populației generale (Faza a III-a) inclusiv cu acest vaccin. Nu este clar deocamdată dacă este vorba dacă este investigat doar un anumit lot sau mai multe.

Surse alternative: EFE, France 24

Imagine de hakan german de la Pixabay

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.