Home Social BACALAUREAT cu JANDARMI de paza. Vezi masurile luate

BACALAUREAT cu JANDARMI de paza. Vezi masurile luate

Pentru desfasurarea in conditii normale a evaluarii competentelor lingvistice si digitale din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2016, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Botosani a suplimentat dispozitivul curent de ordine si siguranta publica.

Conform prevederilor ,,Planului comun de masuri pentru asigurarea ordinii si linistii publice la centrele de examinare”, incheiat la nivel judetean impreuna cu I.P.J. Botosani, 18 jandarmi vor actiona in perioada evaluarilor in zona a sase centre din municipiile Botosani, Dorohoi si orasul Saveni, unde vor relationa cu directorii institutiilor scolare si presedintii comisiilor de examinare.
 
Jandarmii vor actiona pentru identificarea si inlaturarea persoanelor care prin actiunile lor pot tulbura buna desfasurare a activitatilor, vor interveni pentru solutionarea eventualelor probleme care pot aparea pe linie de ordine si siguranta publica si vor lua masuri pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale.
 
In zilele de 04, 06 si 08 iulie a.c., jandarmii botosaneni vor asigura masurile de ordine publica in zona a patru centre de examen, unde elevii vor sustine probele scrise ale examenului de bacalaureat, urmand ca, la sfarsitul probelor, jandarmii sa insoteasca presedintii comisiilor cu lucrarile scrise, la centrele de evaluare din municipiul Botosani.
 
De asemenea, in perioada 4-15 iulie a.c., masurile de siguranta publica la cele trei centre de evaluare a lucrarilor scrise din municipiul Botosani vor fi asigurate permanent cu efective de jandarmi, care ulterior vor asigura transportul contestatiilor la centrul de contestatii stabilit.
 

Exit mobile version