Senatorii au aprobat, miercuri, ca statul sa asigure finantarea de baza si pentru invatamantul particular si confesional preuniversitar acreditat, incepand cu anul scolar 2015-2016, ei adoptand, in acest sens, OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit, din fonduri publice, in anul 2015, care prevede, printre altele, si modificari la Legea educatiei nationale, informeaza Agerpres, citata de HotNews.ro.
„Incepand cu anul scolar 2015-2016, statul asigura fara discriminare, din punct de vedere al formei de organizare a invatamantului – de stat, particular sau confesional, pe fiecare nivel de structurare a invatamantului preuniversitar, finantarea de baza reglementata de art. 9, alin.2) si art. 101, alin.2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011”, se arata, intr-un amendament al senatorului Ovidiu Dontu, asumat de Comisia pentru munca si adoptat de Senat.
Comisia motiveaza acest amendament prin faptul ca invatamantul obligatoriu, in Romania, este, in urma introducerii clasei pregatitoare, de 11 ani, astfel ca „este normal ca si pentru elevii care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant prin frecventarea cursurilor la scoli sau licee particulare acreditate, statul sa suporte o parte din cheltuielile de scolarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi facut, oricum, daca acestia ar fi fost prezenti, in sistemul de invatamant de stat”.
Potrivit Comisiei, obligatia de scolarizare a tinerilor pentru cei 11 ani de scoala apartine statului, iar optiunea acestora pentru un sistem privat de invatamant „nu este suficienta pentru a decade din calitatea de titulari ai dreptului la invatatura, stipulat de art. 32 din Constitutie”.
Un alt amendament adus de Comisia pentru munca, proiectului de lege, prevede ca personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, care beneficiaza de un cuantum al salariilor de baza si al sporurilor mai mici, decat cele stabilite la nivel maxim, in cadrul institutiei, va fi salarizat la nivelul maxim admis.
Senatorul Liviu Pop, initiatorul acestui amendament, asumat de Comisia pentru munca, a explicat ca, prin aceasta completare, se doreste „eliminarea discriminarilor aparute ca urmare a evolutiei legislative, necorelate cu realitatea”.
Comisia motiveaza acest amendament prin faptul ca invatamantul obligatoriu, in Romania, este, in urma introducerii clasei pregatitoare, de 11 ani, astfel ca „este normal ca si pentru elevii care sunt cuprinsi, in sistemul de invatamant, prin frecventarea cursurilor la scoli sau licee particulare acreditate, statul sa suporte o parte din cheltuielile de scolarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi facut, oricum, daca acestia ar fi fost prezenti in sistemul de invatamant de stat”.