AcasăSocialBiblioteca de la Liceul "Elie Radu", asaltată de elevi! (FOTO)

Biblioteca de la Liceul „Elie Radu”, asaltată de elevi! (FOTO)

Pe copiii de la liceul botoșănean „Elie Radu” Ziua Educației i-a reunit în bibliotecă și în laboratorul de informatică pentru alt fel de lecții.

Biblioteca școlii a devenit neîncăpătoare, asaltată fiind de elevi provenind de la toate clasele. Discutând sincer despre educație și urmărind reportaje realizate pe marginea subiectului „educația ca viața însăși”, elevii de la „Elie Radu” au fost provocați să-și spună opiniile, să transmită mesaje, să urmărească un moment artistic, dar și să încerce să fie profesori preluând frâiele activității didactice, fie chiar și pentru câteva minute.

Coordonați de profesorii Maria Haivei și Cornelia Marandiuc și bibliotecarul Roxana Vieru, tinerii de la „Elie Radu” au demonstrat că granițele generațiilor sunt invizibile atunci când toți cei prezenți vor să se bucure de comunicare, apreciere reciprocă și acceptare a diferențelor identitare.

De partea cealaltă, în laboratorul de info, alți elevi au învățat despre geogebră. Însoțit de explicațiile profesoarei Beatrice Tiron, un software matematic dinamic pentru toate nivelurile de educație care combină geometria, algebra, foile de calcul, graficele și statistica a trezit ușor interesul tinerilor care sunt, acum mai mult ca niciodată, pasionați de lumea virtuală.

„Încercăm să transformăm orice ocazie într-o altfel de școală. O parte dintre elevii acestui liceu provin din medii mai puțin pregătite să le încurajeze evoluția în educație. De aceea nu este ușor să dai sens fiecărei întâlniri cu ei, în cadrul orelor de curs, sau în oricare alt cadru. Îi felicit pe profesorii care se implică în toate aceste activități”, a spus prof. ing. Alina Badea, directorul Liceului „Elie Radu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Most Popular

Recent Comments

Sorin Bozdon on Locuri de munca in Germania
Mai terminati odata! on 23 august 2013 – Vine Apocalipsa!
MUIE ROMANIA !!! on MODIFICARI la Codul Rutier
virginia manu on PILDA ZILEI: Te-am invatat
liviu cioroaba on SFORAITUL poate ucide!
virginia manu on PRINTESA DIANA, asasinata!
INSURATELU VIORICA on 48 de romani CAPTIVI in LIBIA
Zugravescu Mihaela B on Cautam colaboratori!
eleonora hreniuc on DOAR O VORBA: Parloaga din ograda
Ziarul Adevarul on BANCUL ZILEI: Acelasi material
Sebastian Butu on FENOMEN RAR in decembrie 2013!
Agentie Matrimoniala on BANCUL ZILEI: Agentia matrimoniala
Eutanasiati Maidanez on FAMILIA LUI IONUT, atacata de caini!
ionescu crenguta on COJILE DE BANANE fac minuni!
Anunturi Libertatea on SERBAN HUIDU revine in televiziune!
TRAIAN TANASA on Pacalelile de 1 APRILIE!
Mocanu Nicolae on A murit din cauza unui OU!
IACOB VIOREL on ANUNT DE ANGAJARE
motoc cristian on POLITISTII incep PROTESTE !
Mitrea Stefan on POLITISTII incep PROTESTE !
Doina Balasa on Dolarul a luat viteza
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
gh. hreapca on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
nicu stratulat on DRUM BUN, PRIETEN DRAG!
un alegator on Surpriza la BALUSENI!
un pnlist on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
psihanalistul on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
fatalau nechifor ioan on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN SILVIU CRISTIAN on Surpriza la BALUSENI!
lingau elena stefan on Surpriza la BALUSENI!
UN PRIETEN on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
STEFAN ELENA on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
ion ursu on Surpriza la BALUSENI!
CORURILE DE COPII on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
IOAN NECHIFOR on Surpriza la BALUSENI!
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
Spridon Cristian on ANUNT DE ANGAJARE
cursurigratisonline on Euro scade spre 4,55 lei