Ehh… au trecut si anii, au trecut si corbii in zbor luand cu ei povara lor. Si zboara, nevrand sa se opreasca niciodata. Este al doilea ceas de cand ii vad zburand cu „turma”. Amintirea lor va pica greu asupra anilor bulversati de venirea lor.
Cand insa ma obisnuisem cu ei… zburasera mai repede ca gandul, mai repede ca degetele pe clapele unui pian ce canta cu pasiune binecunoscuta piesa „Fur elise”.
Din nou ma uit pe fereastra de lemn putred, la pasarile speriate de un glont de pusca de vanatoare… Mirosul lemnului ud, imi patrunde pana in inima creierului, obosit din cauza noptilor nedormite.
Mirosul dulce de ciocolata calda imi incanta insa simturile, si ajutata de dorinta de a ma incalzi, ma duc in mica bucatarie.
Puloverul negru, smotocit de pisoii cu cap mare, blana neagra si mustaciosi nu-mi mai tinea de mult de cald. Pe o masa din centrul asa-zisei bucatarii, era o cana maro, pe care erau pictate flori de liliac.
Luasem cana in mana si sorbisem cu zgomot un strop… Ce senzatie de caldura… Luasem cana in dormitor si ma cuibarisem langa geam. Auzeam vantul cum se sparge in figuri, si mi se parea cunoscut…
Pentru prima un corb se uita scurt spre mine, o privire scurta, ucigasa…
Un sentiment rece imi strabatu fulgerator coloana si ma lasa intepenita acolo pentru mult timp, uitand de ciocolata, de frig. (Emanuela Dimitriu, clasa a VII-a C, Scoala nr.7; wax-doll-cry.blogspot.com)
