Este incredibil, dar persoanele in moarte cerebrala plang cand li se preleveaza organele. Spune acest lucru prof. dr. Pavel Chirila, directorul Centrului Medical Naturalia, si profesor de Bioetica crestina. Medicul a adus subiectul in discutie la masa rotunda „Psihoterapia traumei”.
El a anuntat ca lucreaza, impreuna cu alti colegi, la un studiu privind moartea cerebrala si s-a adresat direct Mitropolitului Andrei, prezent la dezbatere, cu rugamintea de a prezenta acest studiu membrilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane care sa adopte o pozitie oficiala a Bisericii in acest caz.
„In momentul in care se recolteaza organele unui bolnav declarat in moarte cebrala, in momentul in care chirurgul infige bisturiul bolnavului ii apar lacrimi spontane in ochi. Desi e declarat in moarte cerebrala, are sase semne prin care e definita moartea cerebrala – e adevarat ca definitia mortii cerebrale in vreo 15 tari difera de la tara la tara, deci sunt probleme juridice, medicale, teologice, duhovnicesti – pana in momentul in care e decupat organul si se face inciza, pana in momentul acesta bolnavul, sau mortul cum vor sa ii spuna transplantologii, nu plange. Plange in momentul in care i se recolteaza, de regula, cele cinci organe dupa care alearga institutia transplantologica ca sa ma exprim foarte elegant”, a spus dr. Chirila.
Potrivit dr. Chirila, la toate acestea se adauga faptul ca un medic din Canada a publicat un studiu acceptat de comunitatea stiintifica in care prezenta ca bolnavii aflati in moarte cerebrala au potentiale electrice minuscule in emisferele cerebrale.
„Toti cercetatorii onesti au fost de acord ca acei oameni nu sunt in moarte cerebrala. Noi vom face public acest studiu cu rugamintea catre membrii Sfantului Sinod de a reconsidera definitiile. Cred ca exista in tinutul Greciei o practica de a nu se exprima inca nici pro, nici contra. De sapte-opt ani, se intalnesc teologii si medicii, studiaza conceptul de moarte cerebrala si spun daca au mai facut vreun pas, daca au gasit o noua interpretare. Cred ca e atitudinea cea mai cuminte”, a declarat prof. univ. dr. Pavel Chirila.
In discutie a intervenit si profesorul de teologie pr. Stelian Tofana care a sustinut ca in creier exista o sectiune care acumuleaza amintiri, aduna sentimente de iubire si de ura, iar aceasta sectiune nu poate fi „dovedita medical”.
„Atata timp cat creierul nu poate fi dovedit tot ca fiind mort, prelevarea de organe poate insemna o crima. Atata timp cat moartea cerebrala nu poate fi dovedita medical, acea parte de creier, omul nu e mort si s-ar putea sa ajungem sa incuviintam crimele intr-o industrie a transplantului in tara noastra care nu are nimic de-a face – si isi asum asta – pe undeva cu salvarea de vieti, ci cu fenomenul financiar”, a spus prof. Tofana.
La randul lui, Mitropolitul Andrei Andreicut a spus ca, „in principiu, Sfantul Sinod al BOR a fost de acord cu transplantul de organe, dar cel care hotaraste cand omul este mort este medicul”: „Nu e vorba de moarte cerebrala, ci de moartea-moarte. Eu personal si cred ca majoritatea membrilor Sfantului Sinod cred ca moartea-moarte e atunci cand a murit si creierul, si inima, si respiratia. Mai e un amanunt. Daca e vorba de transplantul unui rinichi, traieste si cu celalalt, dar cand e vorba de inima si o iei, aici e o problema morala foarte dificila”.
Potrivit lui Adrian Oprea de la catedra de Psihologie a UBB Cluj, participant la masa rotunda, problema mortii cerebrale e discutata intens si in SUA.
„S-a dovedit ca starea de moarte cerebrala nu este echivalenta cu starea de moarte biologica. Argumentul ca creierul este organul integrativ al organismului nu este valabil, nu rezista. Problema mortii cerebrale e si acceptata, si neacceptata. E o confuzie acolo si nu trebuie lasata aceasta confuzie intr-un document oficial al BOR. Eu personal nu mi-am schimbat prea mult punctele de vedere. Daca noi consideram o persoana in moarte cerebrala moarta pentru ca nu ii mai functioneaza creierul si pentru ca in felul acesta isi pierde constiinta, iar daca o persoana care e vie credem ca are constiinta, ce ne facem cu embrionul? Ce ne facem cu copiii anecefalici? Biserica nu ii considera nonpersoane. Cum putem accepta, in aceste conditii, moartea cerebrala?”.
Sursa: timponline.ro
