Mihaela Hunca se lasa de campania electorala, fericita ca si-a vazut visul cu ochii, ca politica a ajutat-o sa ajunga sef peste cadrele didactice din judet.
Mihaela Hunca s-a instalat oficial in biroul inspectorului scolar general al judetului Botosani. Prefectul si subprefectul i-au netezit instalarea, dand citire ordinului de la Ministerul Educatiei, de numire pe post cu delegatie „in interesul invatamantului”.
Desi numita politic, Mihaela Hunca le-a dat asigurari inspectorilor ca nu-i va schimba decat daca va fi nevoie. La instalarea oficiala, inspectorul sef PSD-ist a lasat de inteles ca inlocuiri in functii vor fi decise doar pentru inspectorii care se implica in campania electorala in timpul programului. Sefa ISJ a mai dat asigurari ca, in ceea ce o priveste, se lasa de activitatile de campanie electorala. Odata ajunsa pe scaunul pe care si l-a dorit se angajeaza sa fie corecta. Sunt cateva dintre angajamentele pe care le-a insiruit in fata subalternilor sai din Inspectoratul Scolar Judetean si in fata reprezentantului Guvernului in Teritoriu. Ramane de vazut de cat adevar i-au fost patrunse vorbele.
Nici noua sefa a ISJ nu se poate plange ca nu ar avea contestatari in randul cadrelor didactice din judet, chiar si a celor care nu fac politica de nicio culoare.