Sefii Consiliului Judetean vor „o radiografie a situatiei de la Spitalul Mavromati” si solutii pentru iesirea din criza a unitatii medicale. Corpul de control al presedintelui Consiliului Judetean si-a inceput treaba la spital si urmeaza sa prezinte si primele date sefilor CJ. Managerul unitatii medicale, Gheorghe Damian, a fost la un pas de a-si da demisia din functie.
„Nu am acceptat, pentru ca nu asta ne dorim noi. Daca demisioneaza managerul nu se rezolva problemele de acolo”, a declarat vicepresedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Sorescu.
Potrivit vicepresedintelui Consiliului Judetean, problema numarul 1 la cea mai mare unitate medicala a judetului este ca salariile sunt undeva la peste 80 la suta din sumele totale alocate de casa, chiar aproape de 90 la suta.
„Eu am avut o discutie cu sefii de acolo si trebuie sa imi prezinte un proiect de management, sa vad cum gandesc ei incadrarea in sumele pe care le au, dar asta dupa ce incheie contractul cu casa. Vreau o radiografie la zi a situatiei de la spital si vreau si propuneri de masuri”, a declarat Gheorghe Sorescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Botosani.
Reprezentantii CJ sustin ca au luat la cunostinta de indignarea sindicatelor cand vine vorba de diminuarea sporurilor, dar ca, in aceasta situatie, trebuie gasite alte solutii. „Eu am vazut ca nu se accepta reduceri de sporuri, dar in aceasta situatie trebui sa gaseasca solutii pentru cresterea numarului de internari de zi, cresterea numarului de consultatii in ambulatoriu. Eu am inteles ca nu se vrea sa se umble nici la structura de personal. Ei ar trebui insa sa stie ca sunt intr-o situatie in care sumele sunt limitate si masurile trebuie luate in consecinta. Sa nu isi imagineze ca vom da tot bugetul spitalului pe salarii. Nu le dam sperante ca vine cineva cu o caruta de bani sa le rezolve problemele acolo”, a mai spus vicepresedintele CJ.
Conducerea Consiliului Judetean considera ca si-a facut partea sa de treaba in ce priveste sprijinirea unitatii medicale. S-au facut demersuri la Ministerul Sanatatii, s-a pus la dispozitie Casa Ciomac, renovata, pentru ca cei de la spital sa o poata folosi ca centru de perfectionare a personalului in ideea ca acest lucru ar putea ajuta unitatea medicala sa aspire la incadrarea la gradul II.
In schimb, in prezent, finantarea este chiar mai mica decat cea acordata altor spitale judetene de grad III, din tara. „Au sectii de complexitate mai mare”, este explicatia vicepresedintelui CJ, legat de faptul ca spitale judetene ca cel din Bacau, sau din Suceava, au finantare mai buna ca „Mavromati”, desi toate sunt incadrate la nivelul III de competenta.
In aceste conditii, i s-a dat de inteles conducerii spitalului judetean sa infiinteze sectii noi, sa aduca specialisti pe acele specializari, ca sa nu mai plece botosanenii sa se trateze in alte spitale din tara.
„Nu avem sectie de neurochirurgie, de exemplu. Managementul trebuie sa vina cu solutii sa infiinteze sectii de inalta performanta medicala. De ce n-o fac? Daca nu se poate, functionam in conditiile date. Eu nu le dau sperante ca va veni de undeva o caruta de bani. Asta este situatia. Cu bani putini, activitatea medicala trebuie sa se faca in conditiile date”, spune Gheorghe Sorescu.
Vicepresedintele CJ ramane la ideea ca s-ar putea face disponibilizari la Spitalul Judetean, chiar daca nu in zona medicala, ci in cea administrativa.
„Corpul de control trimis acolo lucreaza. Cred ca in cursul acestei saptamani vom avea niste imagini, solutii la situatia de la Spitalul Judetean. Astept asta de la echipa manageriala, iar cand vorbesc de actul managerial de la «Mavromati» nu discut doar de managerul Damian, ci de toti directorii, fiecare pe felia lui. Nu se merge pe ideea sa fie Damian calul de bataie acolo. Sunt mai multi directori. Este corpul medical, partea financiara, resursele umane. De la toti astept solutii”, a conchis vicepresedintele Consiliului Judetean.
Reamintim ca Spitalul Judetean este intr-o situatie financiara foarte dificila, dupa ce s-au spulberat sperantele ca anul acesta unitatea medicala va fi finantata mai bine ca anul trecut. Dimpotriva, spitalul va avea un tarif pe caz ponderat la fel ca cel de anul trecut, in conditiile in care s-au scumpit unele utilitati sau urmeaza sa se scumpeasca iar pe salarii vor merge mai multi bani pentru ca angajatii au recuperat 15 procente la leafa, pierdute cu doi ani in urma. Pentru aceste recuperari salariale nu s-a alocat insa nici un ban in plus. Unitatea medicala nu a incheiat inca, pe anul in curs, contractul cu institutia de asigurari de sanatate.