BOTOSANI: Spitalul Judetean scapa de din datorii, dar vin in forta altele

Spitalul Judetean „Mavromati” are sansa sa scape de arierate. Cu alte cuvinte, datoriile mai vechi de 90 de zile, la diversi furnizori, ar putea fi platite, in scurt timp, de catre Ministerul Sanatatii.

„Este vorba de vreo 11 miliarde de lei vechi. Astea sunt arieratele pe care le are spitalul la ora actuala”, spune Gheorghe Sorescu, vicepresedintele Consiliului Judetean.

Guvernantii au decis sa intinda o mana de ajutor spitalelor cu datorii, printr-o suplimentare a bugetului Ministerului Sanatatii din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2013.

„Guvernul a adoptat aceasta Hotarare prin care se suplimenteaza bugetul Ministerului Sanatatii cu suma de 76.092 mii lei, pentru stingerea obligatiilor de plata ale unitatilor sanitare cu paturi din reteaua Ministerului Sanatatii si din subordinea autoritatilor publice locale, peste termenul de scadenta, mai vechi de 90 de zile, inregistrate in evidenta contabila si ramase neachitate. Plata obligatiilor se va face pana la data de 31.05.2013”, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Cu toata aceasta interventie a Ministerului Sanatatii in plata arieratelor, cea mai mare unitate medicala a judetului nu scapa de datorii. Este vorba de vreo 8 miliarde de lei vechi care sunt inca in termenul de plata de 90 de zile, dar care, peste 30 de zile, vor incepe sa intre in categoria arieratelor, pentru ca, la bugetul spitalului este putin probabil sa poata fi acoperite. Cu alte cuvinte, se sting arierate de 11 miliarde de lei, dar vin din urma altele, estimate de reprezentantii CJ cam la 8 miliarde de lei vechi.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.