Botosani: Val de internari cu meningita la Sectia de Boli infectioase

Febra, greata, varsaturi, stare generala alterata… acestea sunt primele simptome ale unei afectiuni care baga in spital in aceste zile multi copii: meningita acuta virala. Neplacerile acestea par sa vina tot de la canicula, dar sunt favorizate si de nerespectarea unor masuri de igiena. Joi la amiaza, 13 copii erau internati la Sectia de boli infectioase cu acest diagnostic, iar unul, din Botosani, era diagnosticat la Iasi.

Unii spun ca este o forma mai usoara de meningita, insa epidemiologii atentioneaza ca nu este de glumit cu nici o forma, pentru ca, de orice fel ar fi, meningita poate evolua spre o stare grava.
Luni si marti, in spital au ajuns opt copii de scoala, unii din mediul rural, altii de la unitatile de invatamant din municipiu. Miercuri, pana joi la amiaza, mai erau cinci copii adusi la spital. Sunt copii de la scolile 11, 6, dar si de la gradinitele 10 si 21. Primele cazuri au fost de la scolile 11, 8, 13 si Colegiul „A.T. Laurian”. Din mediul rural, s-au prezentat la spital elevi de la scolile din Dobarceni, Romanesti si Cotusca. Copiii sunt cu varste cuprinse intre 4 si 14 ani. Reprezentantii DSP spuneau insa, intr-o conferinta de presa, ca nu putem vorbi de o epidemie.
„Nu este legatura intre aceste cazuri, doar la o singura scoala sunt doi copii dintr-o clasa. S-au luat masurile de prevenire a altor imbolnaviri in scolile in care invata copiii diagnosticati cu aceasta boala. Se face triajul in fiecare dimineata de catre cadrele medicale, s-au deplasat medici de la noi sa le vorbeasca copiilor de modalitatile prin care pot preveni imbolnavirea. Circula niste enterovirusuri acum, circulatia acestor virusi este favorizata de temperaturile foarte ridicate, dar prin respectarea unor masuri de igiena personala si de comunitate poate fi redus mult riscul de imbolnavire. Tn primul rand copiilor trebuie sa li se imprime obiceiul de a se spala pe maini de fiecare data dupa folosirea toaletei, sa spele bine fructele si legumele pe care le consuma, pentru ca sunt virusi cu transmitere digestiva”, a declarat Ecaterina Chihaia, sefa serviciului de epidemiologie din cadrul DSP Botosani.
Reprezentantii DSP dau asigurari ca s-au luat toate masurile de dezinfectie atat in scolile unde s-au inregistrat cazuri, cat si in familiile din care vin pacientii.
Medicii se asteapta si la alte cazuri de imbolnavire, chiar daca pentru multi elevi scoala s-a incheiat pe 22 iunie. Mai sunt examenele, unde sunt adunati laolalta elevi din tot judetul, iar in comunitati boala se transmite mult mai usor. Primele semne de boala trebuie sa-i puna in garda pe adulti si copii, prima grija a celor cu simptome specifice meningitei fiind aceea de a se prezenta la medic.
Cadrele medicale spun ca prevenirea imbolnavirii se poate face prin masuri de igiena stricte: spalarea mainilor „de nadejde”, cu apa si sapun, ori de cate ori este nevoie, spalarea fructelor si legumelor ce se consuma proaspete. O igiena personala si a colectivitatii poate tine departe boala.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.