Profesorii nu vor primi in aceasta luna intreaga suma la care se asteptau dupa promisiunile ce li s-au facut din partea guvernantilor.
Marius Nistor, liderul federatiei Federatiei Sindicatelor din Educatie „Spiru Haret”, a anuntat la Suceava, la sedinta Consiliului National al Federatiei, ca angajatii din invatamant vor primi, in luna decembrie, doar 70-75% din restantele salariale care ar fi trebuit achitate in 2015, si nu suma integrala.
Nistor a spus ca „s-au emis de catre Guvern o serie de acte normative prin care s-a hotarat ca in anul 2014, in luna decembrie, pe langa salariile aferente lunii noiembrie, se platesc in integralitate restantele care ar fi trebuit achitate in 2015. Din pacate, nu e vorba de 100% din suma totala, pentru ca Ministerul Educatiei a comunicat Guvernului sume identice pentru anul 2015 cu cele din 2014, ignorandu-se faptul ca in anul 2014 a existat un deficit de peste 200 de milioane de lei, la care trebuie sa adaugam faptul ca in 2015 sumele nu pot fi identice cu cele din 2014”.
Asadar, ar fi vina celor de la Ministerul Educatiei.
„Categoric, daca e sa vedem partea plina a paharului, nici un coleg nu se astepta sa primeasca in luna decembrie banii aferenti lui 2015, dupa un an atat de tulbure cum a fost 2014. Dar, de cealalta parte, ramane acea doza de nemultumire pentru ca exista o diferenta intre declatiile publice si ceea ce se intampla in realitate”, a precizat Marius Nistor.
Diferenta pana la 100% se va acorda in anul 2015, cand se vor putea opera rectificari bugetare. Sindicatistii au mai spus ca spera ca Guvernul sa accelereze plata datoriilor fata de angajatii din invatamant, iar datoriile care ar urma sa fie platite in 2016 sa fie platite in 2015.
Dupa cum se stie, in 2015 profesorii trebuiau sa primeasca 25% din suma restanta, in timp ce in 2016 urmeaza sa fie restituite 35% din sumele castigate in instanta in perioada octombrie 2008 – octombrie 2010 (in baza legilor 221/2008 si 330/2009).