Campania națională „Jeans4Dreams”, sprijinită de primarul CĂTĂLIN FLUTUR

Ambasadorul campaniei în România, botoșăneanca Alina Novac, va aduce expoziția „Jeans4Dreams – Walk of fame” la Botoșani.

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, s-a alăturat campaniei „Jeans4Dreams”, un proiect național al cărui obiectiv principal îl reprezinta creșterea gradului de conștientizare al publicului cu privire la îngrijirea specifică a copiilor cu sindroame genetice grave
sau boli neurologice cronice.

„În acest sens, ne dorim să îmbunătățim legislația în vigoare, prin identificarea unui set specific de drepturi pentru acești copii, dar și standarde aplicabile celor implicați în îngrijirea lor, pentru că această categorie să poată fi definită ca și categorie aparte în spectrul larg al copiilor cu dizabilități, în legislația primară și
secundară. Campania Jeans4Dreams este, poate, cel mai bun exemplu de a va reaminti ca zâmbetul tuturor copiilor este echilibrul de care lumea noastră are nevoie! Iubirea pe care o poți oferi copiilor tăi este infinită, la fel poate fi și iubirea pentru alți copii care te numesc speranța! Valorile morale cuprind întreaga existență umană, anumite valori au caracter facultativ, altele au un caracter
obligatoriu. Acestea din urmă sunt sprijinite și aparate, promovate de sisteme normative care includ reguli și sancțiuni, în esență până la urmă morale, iar acestea ar trebui să reprezinte una din responsabilitățile acestei națiuni”, spune Alina Novac, ambasadorul campaniei în România.

Organizată de Fundația „Copii în dificultate”, campania se adresează și personalităților din toată țara care, donând o pereche de blugi, susțin visul și eforturile fundației de a oferi îngrijire medicală specializată, afecțiune și speranță copiilor cu afecțiuni neurologice
severe, cu risc major de abandon, sau celor cu boli grave în faze terminale.

În acest an Botoșaniul va fi una din gazdele expoziției

„Jeans4Dreams – Walk of fame”, care va cuprinde toți jeanșii donați de personalitățile din diferite domenii de activitate.

Trebuie menționat că până acum s-au alăturat campaniei „Jeans4Dreams”, donând blugi sau trimițând mesaje de susținere, Simona Halep, Neagu Djuvara, Daniela Condurache, Dumitru Prunariu, Gheorghe Hagi, Marcel Iureș, Nana Falemi, Florin Chilian, Cristi Chivu și mulți alții.

Despre Fundația „Copii în dificultate”

Fundația „Copii în dificultate” (Children in Distress) desfășoară – începând din anul 1991 – programe de asistență și protecție socială pentru mai multe categorii de copii defavorizați, promovând parteneriatul și responsabilitatea socială la nivelul comunităților locale. Acreditată ca furnizor de servicii sociale pentru copii din anul 2005, Fundația CID acordă servicii specializate în cadrul propriilor centre sociale, prin echipe multidisciplinare de specialități alcătuite din asistenți sociali și medicali, psihologi, medici, asistente medicale, kinetoterapeuți.

Pentru copiii cu dizabilități medicale grave, Fundația CID a înființat în București primul și singurul centru rezidențial pentru copiii cu dizabilități profunde care acordă găzduire, asistență medicală și îngrijire personalizată, suport emoțional, terapie, socializare pentru
copii cu boli neurologice grave, având o capacitate de 23 de locuri.

În cei 18 ani de funcționare au fost îngrijiți 150 de copii diagnosticați cu boli asociate grave, abandonați în spitale și care nu aveau nici o șansă de supraviețuire fără o îngrijire adecvată.

Tot în București, Fundația CID a înființat în anul 2000 primul centru de zi pentru copii cu tulburări din spectrul autist (TSA), în parteneriat cu o școală specială, asigurând astfel accesul la terapie specializată, recuperare și integrare școlară și comunitară unui
număr de 485 de copii. De asemenea, părinții acestor copii au beneficiat de consiliere psihologică și de un program special de instruire „Școală pentru părinți” care le-a permis să înțeleagă particularitățile de comportament ale copilului cu TSA și să dobândească cunoștințele și abilitățile necesare pentru a răspunde adecvat atât în familie cât și în comunitate la comportamentul specific al copilului.

Timp de 10 ani, Fundația CID a desfășurat programe de recuperare și reintegrare socio-școlară pentru copiii cu dificultăți de dezvoltare, în cadrul cărora 856 de copii cu afecțiuni motorii, ortopedice, genetice, cu tulburări de limbaj și vorbire, cu tulburări de
comportament au beneficiat de servicii specializate de logopedie, terapie cognitiv-comportamentală, kinetoterapie și terapie ocupațională.

Începând cu anul 2009 Fundația a dezvoltat parteneriate cu unități școlare din București și județele Ilfov și Argeș în vederea derulării de proiecte ce au avut ca obiective prevenirea abandonului școlar, îmbunătățirea accesului și participării la educație a elevilor din
mediul rural, din familii dezavantajate socio-economic, din comunitatea romă și a celor cu dificultăți de adaptare socio-școlară. În cadrul acestor proiecte, 898 de elevi și 120 de preșcolari au beneficiat de servicii de informare, orientare și consiliere școlară, consiliere psihologică pentru copil și familie, programe educaționale prin activități extracurriculare în scopul dobândirii de către copii a competențelor cheie necesare menținerii în educație, participării active la procesul educațional și pregătirii acestora pentru integrarea pe piața muncii. Prin serviciile de consiliere și informare oferite unui număr de 1.200 de părinți, aceștia și-au îmbunătățit atitudinea față de rolul și importanța educației școlare în viața copiilor lor și au dobândit capacitățile necesare implicării active în susținerea copiilor în cadrul procesului educațional.

O componentă importantă în cadrul acestor proiecte a constituit-o organizarea și susținerea, de către specialiștii fundației care au și calificarea de formator, a unor seminarii de perfecționare pentru cadrele didactice în vederea dobândirii de competențe și abilități
necesare dezvoltării unor metode specifice educaționale care să asigure participarea la educație a acestor categorii de elevi.

În cadrul centrului rezidențial pentru copii din Cernavodă, Fundația acorda asistență și îngrijire specializată pentru copii infectați cu HIV/SIDA, iar în cei 25 de ani de funcționare a asigurat servicii sociale de calitate la peste 400 de copii proveniți din toate județele țării, oferindu-le acestora șansa la viață, la educație, la participare la viața comunității, redându-le demnitatea și încrederea în propriile forțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.