Inceputul lunii iunie aduce pentru o mare parte a salariatilor, cu siguranta pentru bugetari, un sir de zile nelucratoare, care cu ajutorul Guvernului se vor lega intr-o minivacanta de cinci zile!
Dupa cum se stie, si ziua de 1 iunie (Ziua Internationala a Copilului) a devenit zi nelucratoare. Aceasta cade intr-o zi de joi, iar imediat, duminica si luni (4 si 5 iunie) se sarbatoresc Rusaliile, sarbatoare religioasa care de asemenea intra in categoria zilelor nelucratoare pentru angajatii romani. Asadar, de pe 1 pe 5 iunie ar putea fi inca o minivacanta pentru angajati. In acest sir, doar ziua de 2 iunie (vineri) le incurca planurile celor ce-si doresc o minivacanta care sa inceapa joi si sa dureze pana luni, inclusiv. Este insa de asteptat, asa cum se intampla de fiecare data in situatii de acest fel, sa se dea o Ordonanta prin care ziua de vineri -2 iunie- sa fie libera, pentru stimularea turismului. De regula, in astfel de situatii, ziua libera acordata pentru intregirea minivacantei se recupereaza la o data stabilita de Guvern. Exista si o prevedere legala in acest sens, care precizeaza ca atunci cand o zi lucratoare intrerupe sirul mai multor zile nelucratoare, aceasta va fi declarata libera, cu recuperarea programului de lucru la o alta data.