CNAS: Condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave

Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a beneficia de servicii de prevenţie, persoana asigurată trebuie să se programeze şi să se prezinte la o consultaţie la medicul de familie, care va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome.

„În funcţie de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenţie gratuite şi îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere. Medicul de familie va interpreta şi rezultatul analizelor, în cursul unei noi consultaţii de prevenţie, iar pe această bază va decide dacă pacientul trebuie trimis la un medic de specialitate în ambulatoriu sau la spital, pentru diagnosticarea ori confirmarea unei boli grave şi pentru stabilirea tratamentului adecvat”, a precizat sursa citată.

De asemenea, medicul de familie va consilia pacientul în scopul reducerii factorilor cu risc asupra sănătăţii din viaţa acestuia – fumat, consum de alcool, alimentaţie nesănătoasă, stres etc.

Medicul de familie poate trimite pacientul să efectueze analize medicale de depistare a unor boli şi dacă, în cursul unei consultaţii în scop terapeutic, are suspiciunea că, pe lângă afecţiunea pentru care s-a prezentat pacientul la consultaţie, ar mai putea exista şi o astfel de boală ascunsă.

CNAS precizează că, în cazul în care pacientul persoană asigurată a fost diagnosticat cu o boală cronică, acesta beneficiază de consultaţii periodice lunare gratuite la medicul de familie pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor, educaţia privind îngrijirea şi autoîngrijirea.

„Dacă medicul de familie, în urma evaluării riscului dezvoltării altor afecţiuni, constată că pacienţii respectivi au anumite simptome sau rezultate ale analizelor în afara valorilor normale, poate acorda în plus şi consultaţii de monitorizare activă (management de caz) pentru bolile cronice cu impact major (risc cardiovascular înalt – hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat tip 2, astmul bronşic, boala pulmonară cronică obstructivă- BPOC şi boala cronică de rinichi)”, a explicat CNAS pentru Agerpres.

Totodată, în cazul acutizării afecţiunilor cronice sau a prezenţei oricăror simptome a căror provenienţă trebuie clarificată, pacienţii se prezintă la medicul de familie care, în urma evaluării, stabileşte conduita terapeutică.

Conform CNAS, pentru orice afecţiune acută/subacută/acutizare a unei boli cronice casa decontează medicilor de familie încă două consultaţii pentru fiecare episod de boală, în afara consultaţiilor periodice anterior menţionate, iar, în urma efectuării consultaţiilor, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigaţii medicale paraclinice) sau alte documente.

Dacă la orice consultaţie medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz: să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi integrate tot de medicul de familie, să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist, să fie internat în regim de spitalizare de zi ori continuă.

De asemenea, pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană asigurată consultaţii pentru depistarea afecţiunilor oncologice (se decontează maximum trei consultaţii pe asigurat, într-un interval de maxim 60 de zile calendaristice de la data acordării primei consultaţii, prezentarea la a doua şi a treia consultaţie consultaţie făcându-se direct, fără alt bilet de trimitere).

După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere pentru un alt medic specialist, analize de laborator, radiografii, ecografii, investigaţii de înaltă performanţă, spitalizare de zi ori continuă.

„Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu, în spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afecţiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecţiune oncologică. Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua şi servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân”, a mai transmis CNAS.

După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul asigurat va putea fi inclus în Programul naţional de oncologie.

Persoanele asigurate pot beneficia şi de servicii medicale de îngrijire la domiciliu, tratamente de recuperare atât în ambulatoriu, cât şi în sanatorii, servicii de transport sanitar neasistat, medicamente compensate, dispozitive medicale.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.