Reprezentanţii sindicatelor si patronatelor din judet s-au intalnit astazi cu prefectul judetului in cadrul unei noi sedinte a Comisiei de Dialog Social, prezentand problemele pe care le-au pregatit pentru a fi ridicate intr-o viitoare intalnire cu parlamentarii de Botosani.
Preconizata pentru sfarsitul lunii septembrie, aceasta va avea, cu siguranta, in centrul discutiilor problema legii salarizarii unice in sectorul bugetar.
„Propunem ca aceasta intalnire sa aiba loc spre sfarsitul lunii septembrie, si nu la inceputul lunii viitoare, in ideea ca pana atunci proiectul de lege privind salarizarea unitara va fi pe masa parlamentarilor si astfel discutiile vor avea mai multa consistenta.”, a explicat prefectul Costica Macaleti.
In acest cadru, Eugen Achihaei, reprezentant al P.N.R. a subliniat cateva dintre problemele ce urmeaza a fi transmise parlamentarilor, cele mai importante solicitand reintroducerea somajului tehnic si decontarea integrala a cheltuielilor cu combustibilul.
Totodata, presedintele Patronatului National Roman a solicitat prefectului transmiterea catre forurile superioare a nemultumirilor ridicate de relatia cu ISCIR (Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat).
Acestea se refera la tarifele mari, procedurile extrem de lente dar si la carente substantiale in comunicarea cu teritoriul.
Partenerii sociali au tinut sa ridice si alte probleme, a caror rezolvare nu este neaparat la indemana alesilor din parlament, dar care pot fi semnalate si transmise de catre Institutia Prefectului celorlalte autoritati implicate.
Plata navetei cadrelor didactice si promptitudinea cu care asistentii sociali din rural isi indeplinesc atributiile sunt cateva dintre acestea.
Vasile Chiru, liderul BNS a solicitat ca intr-o viitoare intalnire a CDS sa fie invitati sefii jandarmilor si politistilor pentru discutarea unor aspecte de ordine publica, acuzand diferente intre rapoartele oficiale si realitatea de pe strada.
Comunicat, cancelaria prefectului