Concurs de matematică la A.T. Laurian

Tineri matematicieni din două țări s-au întrecut și în acest an în cadrul concursului de profil organizat de Colegiul Național „A.T. Laurian”.

A XXI-a ediție a competiției închinate botoșăneanului Octav Onicescu, absolvent de Laurian printre altele, a avut la start 60 de copii din Chișinău, Botoșani, Neamț și Iași. Concursul organizat în acest week-end de catedra de matematică a colegiului național botoșănean a beneficiat de sponsorizări oferite de către Filiala Botoșani a Societății de Științe Matematice și Asociația Comitetelor de Părinți din C.N. „A.T.L”, astfel încât duminică dimineață s-au putut acorda 17 premii și mențiuni.

„Subiectele, ca și anul trecut, au fost pregătite de colegii mei Adrian Boțan și Adrian Panaete, cărora le mulțumesc și cu această ocazie, atât lor cât și celorlalți colegi din catedră sau nu, pentru sprijinul acordat astfel încât să putem avea la Botoșani o a XXI -a ediție a concursului Octav Onicescu”, a declarat la final Dorica Alexe, principala organizatoare a competiției.

Concursul a oferit două premii mari pentru că doi dintre competitori au obținut punctajul cel mai mare. Este vorba despre campionul laurienilor, Tudor Draius Cardaș, cu 120 de puncte, egalat de ieșeanul Vlad Tuchiluș, elev al Colegiului Național „Costache Negruzzi”. Locul al II-lea al podiumului l-a ocupat Cezar Trișcă Vicol de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, cu doar cinci puncte mai puțin.

Primii 17 clasați și-au primit premiile și diplomele de la directorii colegiului gazdă Mihaela Prăjinariu și Ioan Onofrei, aceștia ținând să fie alături și în acest an de colegii din catedra de matematică. Cu această ocazie managerii Laurianului au adresat deja invitația pentru ediția din 2019, asigurându-i pe tinerii matematicieni că vor avea parte de condiții cât mai bune pentru a se putea bucura de noi astfel de momente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.