Ministerul Sanatatii a venit in sfarsit cu Pachetul de servicii medicale la care vor avea dreptul romanii care platesc asigurarile sociale de sanatate. Este deocamdata un proiect, scos in dezbatere publica, un pachet construit pentru un buget sarac la sanatate.
De altfel, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a si recunoscut ca resursele insuficiente pe care se bazeaza acum sistemul sanitar impuneau o schimbare. Iar spitalele au ajuns „cenusareasa sistemului”, fonduri si mai putine urmand sa fie dirijate spre acestea, fiind in schimb pregatita o finantare mai generoasa a cabinetelor de medicina de familie.
„Avand in vedere resursele limitate, sistemul sanitar nu se mai poate susține in maniera in care funcționeaza la ora actuala, concentrat pe spitale, care fac internari nejustificate sau fictive și sunt cele mai mari consumatoare de resurse”, a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Pornind de la o astfel de viziune, noul pachet de baza va elimina peste 300 de diagnostice din cele care pana acum erau acceptate la internarea in spitale. Cu alte cuvinte, internarea in spital nu se va mai face atat de usor ca in prezent. De exemplu, pentru pneumonie, ulcer, diabet tip 2 sau hepatite necomplicate nu va mai fi acceptata internarea in spital.
De asemenea, pe lista negativa sunt si alte diagnostice, care nu vor mai avea cale deschisa spre internare, printre acestea fiind: ateroscleroza cerebrala, cardiomiopatii ischemice si boli valvulare, astmul, ulcerul necomplicat, hepatita alcoolica si pancreatita alcoolica, osteoartroza, diareea si infectiile intestinale, tiroidita autoimuna, bronsite si BPOC, gastroenterite, colecistita cronica, coxartroza, gonartroza, osteoporoza postmenopauza, infectii urinare cu localizare nespecificata, fracturi multiple de coaste.
In POLICLINICA, pentru majoritatea afectiunilor, asiguratii vor avea dreptul la 4 consultatii gratuite pe an, restul urmand sa fie platite.
Astfel, va fi permis urmatorul numar de consultatii, in functie de diagnostic:
• Insuficienta cardiaca, hipertensiune severa, boli valvulare: 4 consultatii/an
• In cadrul afectiunilor cardiovasculare operate: 5 consultatii in primul an postoperator, apoi 2 consultatii/an si incepand cu al treilea an 1 consultatie/an
• Diabet: maxim 4 consultatii/an in faza cronica
• Chiste ovariene, menoragii cu sau fara fibrom, scurgeri persistente: maxim 4 consultatii/an
• Boli gastroenterologice precum diarea cronica, colon iritabil, sindrom dispeptic, etc.: maxim 4 consultatii/an
• Accidente vasculare cerebrale hemoragice si ischemice: 4 consultatii/in primul an si ulterior 2 consultatii/an
• Alergii cronice: 4 consultatii/an
• Majoritatea afectiunilor dermatologice: maxim 4 consultatii/an pentru faza cronica
• Hepatite virale: 2 consultatii pentru faza acuta, 4 consultatii/an pentru boala cronica
• Strabism la copii, detasari de retina, retinopatii – maxim 4 consultatii/an
LA MEDICUL DE FAMILIE accentul se va pune pe servicii esentiale/minime:
– consultatii preventive o data pe an la copiii intre 4-18 ani;
– doua consultatii succesive pentru persoanele sanatoase intre 18-39 de ani o data la 3 ani;
– trei consultatii succesive pe an pentru toate persoanele peste 40 de ani;
– pentru pacientii cu risc inalt de boala cardio-vasculara, cu diabet tip 2, BPOC (boala pulmonara obstructiva cronica), depresie si sindrom anxios se vor asigura la inceput 3-4 consultatii pe an si apoi 1-2 consultatii anuale in perioada monitorizarii bolii;
– pacientii cu boli nou aparute, in episod acut, vor avea dreptul la 1-2 consultatii la medicul de familie/episod si 1-4 analize;
– eliberarea tuturor actelor privind starea de sanatate (concediu medical, retete, scutiri pentru copii, etc.) sunt incluse in acest pachet daca pacientul se afla pe lista respectivului medic de familie.
De asemenea, in cadrul pachetului de baza va fi asigurat un numar de 82 de analize si un numar de proceduri (in special ortopedice) daca acestea sunt efectuate in policlinica.
Pachetul, aflat in proiect, va suferi probabil niste modificari, cadrele medicale spunand ca sunt inca o serie de aspecte neclare in aceasta prima formulare.
Oficialii sistemului ar vrea ca acest pachet sa devina functional pana la 1 februarie 2014. Pana la sfarsitul anului se va finaliza si pachetul din asigurari suplimentare private.
„Introducerea pachetului de baza de servicii sanitare este un angajament politic pe care actualul guvern si l-a asumat prin Programul de guvernare. In recentul acord cu FMI, stabilirea pachetului de baza pana la 30 septembrie intr-o forma care sa fie facuta publica este o condiționalitate structurala”, precizeaza un comunicat al MS.
VEZI DOCUMENTE
Pachet Asistenta Medicala Primara final