CORUPTIA din „varful” AGRICULTURII – Nagy Peter Tamas si Virgil Gaman, retinuti in dosarul MITEI

Pe langa cei doi functionari din Ministerul Agriculturii au mai fost retinuti si doi administratori ai unor firme, toti patru urmand sa fie instantei, vineri, cu propunerea de arestare preventiva.

Si europarlamentarul Constantin Rebega este urmarit penal in acest dosar, pentru ca ar fi  primit, printr-un intermediar, 23.000 de lei.
 
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a precizat ca Rebega este urmarit penal pentru: folosire a influentei ori a autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de catre o persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid, intr-un sindicat sau patronat ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial; instigare la spalare de bani; instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata; instigare la uz de fals.
 
Europarlamentarului i-au fost aduse la cunostinta, joi seara, calitatea in dosar si acuzatiile.
 
Constantin Rebega, ales europarlamentar pe listele PC, este membru al comisiilor de agricultura si dezvoltare rurala, respectiv pescuit, din Parlamentul European.
 
Surse judiciare au declarat anterior, pentru MEDIAFAX, ca acesta s-a numarat printre cei trei destinatari ai mitei de 40.000 de euro din contracte fictive la organizarea targului Indagra. Ceilalti doi sunt, conform acelorasi surse, fostul secretar de stat din Ministerul Agriculturii Nagy Peter Tamas si secretarul general al institutiei, Virgil Gaman.
 
In acest dosar, procurorii DNA au facut, joi, perchezitii la Ministerul Agriculturii si la mai multe firme si persoane, fostul secretar de stat Nagy Peter Tamas si secretarul general Virgil Gaman fiind dusi pentru audieri la sediul central al DNA.
 
Mita ar fi fost mascata prin contracte fictive de cel mult 15.000 de euro fiecare, pentru servicii precum productia de spoturi publicitare sau produse de protocol, conform unor documente ale anchetatorilor.
 
Targul Indagra a fost organizat la Romexpo in perioada 29 octombrie – 2 noiembrie 2014, cu Romexpo SA in calitatea de prestator si Ministerul Agriculturii, beneficiar.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.