Craciunul, una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinatatii, celebreaza de peste 2.000 de ani nasterea lui Iisus si este prilej de a petrece in familie, langa bradul impodobit, cu bucate traditionale, colinde si daruri asteptate atat de copii, cat si de cei mari.
Primii crestini nu celebrau nasterea lui Iisus pe 25 decembrie, considerand ca aceasta a avut loc in luna septembrie, odata cu Ros Hashana (sarbatoare din calendarul iudaic).
In anul 264, Saturnaliile au cazut pe 25 decembrie si imparatul roman Aurelian a proclamat aceasta data „Natalis Solis Invicti”, festivalul nasterii invincibilului Soare.
In anul 320, papa Iuliu I a specificat pentru prima data oficial data nasterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
In 325, imparatul Constantin cel Mare a desemnat oficial Craciunul ca sarbatoare care celebreaza nasterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica sa fie „zi sfanta” intr-o saptamana de sapte zile si a introdus Pastele cu data variabila.
Cu toate acestea, cele mai multe tari nu au acceptat Craciunul ca sarbatoare legala abia din secolul al XIX-lea. Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun (25 decembrie), in imediata apropiere a solstitiului de iarna: in Franta pana in anul 1564, in Rusia pana in vremea tarului Petru cel Mare, iar in Tarile Romane pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.
In Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Craciunul ca sarbatoare legala, in 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, in 1907.
Unul dintre cele mai indragite obiceiuri de Craciun, colindatul, era pe vremuri interzis. Cel care a decis ca muzica este nepotrivita pentru o zi solemna cum este Craciunul a fost Oliver Cromwell, care, in secolul al XVII-lea, a interzis colindele.
Cel mai vechi cantec crestin de Craciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, in secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere dupa un colind englezesc ii apartine lui Ritson si dateaza din 1410.
In 1818, ajutorul de preot austriac Joseph Mohr a fost anuntat cu o zi inaintea Craciunului ca orga bisericii sale s-a stricat si nu poate fi reparata la timp pentru slujba de Craciun. Foarte trist din aceasta pricina, el s-a apucat sa scrie trei piese care sa poata fi cantate de cor si acompaniate la chitara. Una dintre ele era „Silent Night, Holy Night”, care in prezent este cantata in peste 180 de limbi straine de milioane de persoane.
Colindatul este unul dintre obiceiurile de Craciun care se pastreaza cel mai bine si in satele romanesti. Pe langa mesajul mistic, multe obiceiuri practicate in aceasta zi sunt legate de cultul fertilitatii si de atragerea binelui asupra gospodariilor.
In unele sate se pastreaza si un alt obicei: cel mai in varsta membru al familiei trebuie sa arunce in fata colindatorilor boabe de grau si de porumb. Batranii spun ca, daca boabele peste care au trecut colindatorii vor fi date gainilor, acestea vor fi spornice la ouat. Ei cred, de asemenea, ca vor avea o recolta foarte buna in anul urmator daca vor amesteca samanta pe care o vor pune in brazda cu boabele folosite in ajun la primirea colindatorilor.
In satele de pe Valea Muresului, Craciunul este inca legat de anumite credinte populare care se pastreaza si in prezent, iar obiceiul de a oferi daruri isi are originile intr-o legenda pe care numai batranii o mai cunosc.
In satul Harpia, daca primul care intra in casa de Craciun este un barbat, oamenii cred ca este un semn de bunastare si sanatate pentru anul urmator. Pentru a atrage binele asupra caselor lor, oamenii tin masa intinsa toata noaptea.
O alta poveste despre Craciun, mai putin cunoscuta, spune ca, in secolul al VII-lea, calugarii foloseau forma triunghiulara a bradului pentru a descrie Sfanta Treime. In jurul anului 1500, oamenii au inceput sa vada in bradul de Craciun un simbol al copacului din Paradis si au atarnat in el mere rosii, simbol al pacatului originar. In secolul al XVI-lea, insa, familiile crestine au inceput sa decoreze brazii cu hartie colorata, fructe si dulciuri. Dar mai inainte, in secolul al XII-lea, oamenii obisnuiau sa atarne brazii de Craciun in tavan, cu varful in jos, ca simbol al crestinatatii.
Reprezentarile lui Mos Craciun s-au schimbat de-a lungul vremii, astfel ca intre imaginea acestuia in vechea cultura populara – de frate mai bogat si mai inimos al lui Mos Ajun – si imaginea contemporana – de personaj iubit de copii – exista mari diferente.
Traditiile contemporane despre „sfantul” Craciun, despre Mosul „darnic si bun”, „incarcat cu daruri multe” sunt printre putinele influente livresti patrunse in cultura populara de la vest la est si de la oras la sat.
Din vechime se stie ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este sarac, el a refuzat-o, dar i-a indrumat pasii spre fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. In unele legende populare si colinde, Mos Ajun apare ca un cioban sau un baci la turmele fratelui sau. In cultura populara romaneasca, Craciun apare ca personaj cu trasaturi ambivalente: are puteri miraculoase, ca eroii si zeii din basme, dar are si calitati tipic umane. El este batran (are o barba lunga) si bogat (de vreme ce are turme si dare de mana).
Pe de alta parte, ideea de spiridusi de Craciun vine din credinta straveche ca gnomii pazeau casa omului de spiritele rele. Spiridusii au fost iubiti si urati, pentru ca, desi uneori se purtau cu bunavointa, puteau foarte usor sa se transforme in fiinte rautacioase si nesuferite, atunci cand nu erau tratati cum se cuvine. Perceptia cea mai raspandita era ca ei se purtau precum persoana cu care aveau de-a face, fiind fie rautaciosi, fie draguti. In Evul Mediu, in loc sa ofere daruri, spiridusii mai degraba asteptau sa le primeasca. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiridusii au devenit prieteni ai lui Mos Craciun.
Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius si Rydberg, au combinat cele doua trasaturi oarecum contradictorii ale personajelor: ei ii prezentau pe spiridusi putin rautaciosi, dar buni prieteni si ajutoare de nadejde ale lui Mos Craciun. Unii spun ca sunt 13 spiridusi, altii sunt convinsi ca este vorba de noua, altii – de sase. Intr-o vreme se credea ca Mos Craciun si spiridusii sai se simt foarte bine in casa lor de la Polul Nord. In 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscuta si ca „The Night Before Christmas”), in care el l-a descris pe Mos Craciun ca pe un spiridus batran si bland, care zboara in jurul lumii intr-o sanie trasa de opt reni. In 1885, Thomas Nast a desenat doi copii privind la o harta a lumii si urmarind calatoria Mosului de la Polul Nord in Statele Unite, deci se presupunea ca acolo, in indepartatul Nord, locuieste batranul cel bun. Dar in 1925 s-a descoperit ca nu exista reni la Polul Nord, asa ca toti ochii s-au intors spre Finlanda, unde exista multe astfel de animale.
In 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul national de radio finlandez, a declarat ca Mosul locuieste pe un munte in Laponia. Astazi pare aproape sigur insa ca Mos Craciun si cei 11 spiridusi ai lui stau bine ascunsi undeva pe muntele Korvatunturi in Laponia, Finlanda, in apropiere de granita cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiridusi, este paznicul credincios al satului lui Mos Craciun.
Cum reuseste acesta sa se miste atat de repede, intr-o noapte, din Laponia pana in casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multa vreme in urma, Mos Craciun si spiridusii sai au descoperit formula speciala, secreta, a prafului magic pentru reni, care ii face sa zboare. Acest praf magic este imprastiat peste fiecare ren cu putin timp inainte de a pleca din Laponia, in ajunul Craciunului. Este suficient pentru a-i face sa zboare intreaga noapte in jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii.
Rudolph este cel mai celebru ren, fiind conducatorul celorlalti opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer si Vixen. Cand Rudolph era pui, nasul sau a fost atins de Magia Craciunului si de atunci este stralucitor si rosu.
Pe teritoriul romanesc, Craciunul este una dintre cele mai mari sarbatori ale crestinilor, printre care se mai numara Pastele si Rusaliile.
In traditia populara se spune ca Fecioara Maria trebuia sa-l nasca pe fiul lui Dumnezeu si umbla, insotita de Iosif, din casa in casa, rugand oamenii sa-i ofere adapost. Ajunsa la casa batranilor Craciun si Craciunoaie, acestia nu o primesc pentru a nu le „spurca” locuinta prin nasterea unui copil conceput din greseala. Ajunsa la capatul puterilor, Maria a intrat in ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile nasterii. Craciunoaia a auzit-o si i s-a facut mila, astfel incat a ajutat-o in rol de moasa. Craciun a aflat, s-a suparat si i-a taiat batranei mainile, apoi, de frica, a fugit de acasa. Craciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apa, l-a incalzit si l-a dus sa spele copilul. Maria i-a zis sa incerce apa si cand a bagat cioturile mainilor, acestea au crescut la loc. In alta varianta a povestii, Maria sufla peste mainile Craciunoaiei si acestea cresc la loc.
In ajunul Craciunului, copiii merg cu colindul si cu Steaua, pentru a vesti nasterea lui Iisus. Originea colindelor, texte rituale dedicate Craciunului si Anului Nou, nu este cunoscuta cu exactitate in istoria romanilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos impodobite, cantand „Steaua sus rasare” si „Buna dimineata la Mos Ajun!” si alte cantece, si sunt rasplatiti de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri si bani.
In ceea ce priveste obiceiurile culinare, crestinii romani obisnuiesc sa tina post timp de 40 de zile inainte de Craciun, acesta incheindu-se in seara de Craciun. Un moment gastronomic important care preceda Craciunul este ziua de Ignat (20 decembrie), cand se taie porcul si se prepara mancaruri specifice, precum carnatii, chisca, toba, racituri, sarmalele, caltabos, care, alaturi de traditionalul cozonac, vor sta pe masa de Craciun.
