Home Social Cum va fi VREMEA in urmatoarele DOUA SAPTAMANI. Prognoza pe regiuni

Cum va fi VREMEA in urmatoarele DOUA SAPTAMANI. Prognoza pe regiuni

Administratia Nationala de Meteorologie a realizat o estimare a evolutiei valorilor termice si a precipitatiilor in intervalul 9 – 22 februarie, pentru toate regiunile din tara: Banat, Crisana, Transilvania, Maramures, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia si la munte.

Estimarea este realizata folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durata (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime si minime, mediate pentru fiecare regiune a tarii si adaptate local cu modele statistice si sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicata de aparitie a precipitatiilor.

MOLDOVA

In timpul primei saptamani, desi temperaturile maxime vor creste treptat, de la o medie in jurul a -1 grad, pe 9 si 10 februarie, pana la 6 grade, pe 16 februarie, temperaturile minime se vor mentine scazute, ceea ce se va resimti indeosebi in intervalul 9 – 12 februarie, cand in aceasta regiune, local, va fi ger pe timpul noptilor si al diminetilor. Intre 17 si 22 februarie, vremea se va apropia de cea normala pentru aceasta perioada din an, respectiv media maximelor termice va fi de 4…5 grade, iar aceea a minimelor va oscila intre -4 si -2 grade.

In primele zile ale saptamanii 9-16 februarie, pe arii restranse vor fi ninsori slabe, iar intre 17 si 22 februarie creste probabilitatea aparitiei precipitatillor slabe, mixte, care pot favoriza, izolat, depunerile de polei.

BANAT

Pornind de la temperaturi maxime medii apropiate de 0 grade, procesul de incalzire a vremii va culmina pe 16 februarie, cand valorile termice diurne vor atinge medii de 7…8 grade, usor mai ridicate decat normele regionale in aceasta perioada din an. La randul ei, media temperaturilor minime va creste de la -6…-5 grade in primele doua nopti spre -2 grade la inceputul celei de-a doua saptamani. Intre 17 si 22 februarie, media maximelor termice va oscila usor in jurul valorii de 8 grade, iar aceea a minimelor se va mentine foarte aproape de -2 grade, conturandu-se astfel un regim termic apropiat de cel normal pentru a doua parte a lunii februarie.

Exceptand primele doua zile, cand izolat va ninge slab, precipitatiile vor lipsi in prima saptamana. In intervalul 17 – 22 februarie va fi posibila reaparitia precipitatiilor slabe, de data aceasta predominant sub forma de ploaie.

CRISANA

In prima zi, media temperaturilor maxime va fi de -1 grad, apoi va fi in crestere pana in 16 februarie, spre 6 grade, adica peste normalul acestei perioade din an. Ulterior, aceasta medie se va situa intre 5 si 7 grade. Media temperaturilor minime va creste, de asemenea, de la -7 grade in primele doua nopti spre -2 grade la sfarsitul primei saptamani, iar intre 17 si 22 februarie vor fi doar mici oscilatii in jurul acestei ultime valori, ceea ce atesta, pentru a doua parte a intervalului de prognoza, un regim termic foarte apropiat de cel normal.

In primele 24-36 de ore se mai pot semnala ninsori slabe, dar, ulterior, numai in intervalul 17 – 22 februarie va creste probabilitatea de aparitie a precipitatiilor, mai ales sub forma de ploaie.

TRANSILVANIA

Pe parcursul primei saptamani, valorile termice diurne vor creste de la o medie de -3 grade, pe 9 februarie, pana la 3 grade, pe 16 februarie, dar temperaturile minime vor fi permanent mai scazute decat in mod obisnuit si cu precadere in intervalul 9 – 13 februarie, cand in acesta regiune va fi ger pe timpul noptilor si al diminetilor. Intre 17 si 22 februarie, vremea va fi apropiata de normalul termic specific acestei perioade, respectiv se estimeaza ca media maximelor termice va fi cuprinsa intre 2 si 4 grade, iar aceea a minimelor va fi de -5…-4 grade.

In primele zile ale saptamanii 9-16 februarie, pe arii restranse vor fi ninsori slabe, iar pe parcursul celei de-a doua saptamani creste probabilitatea aparitiei precipitatillor slabe, mixte, favorizand izolat formarea poleiului.

MARAMURES

In primele doua zile, cand media temperaturilor maxime va fi de -2…0 grade, iar aceea a minimelor se va situa in jurul valorii de – 7 grade, vremea va fi rece, local geroasa noaptea si dimineata. Dupa data de 11 februarie sunt estimate numai medii pozitive ale valorilor maxime, 2 la 4 grade, posibil 5 grade pe 17 februarie, dar noptile vor fi reci pana la sfarsitul intervalului de prognoza, intrucat media temperaturilor minime se va incadra permanent in ecartul -5…-3 grade. In aceste conditii, regimul termic al acestei regiuni caracteristic celor doua saptamani poate fi apreciat drept usor mai rece decat cel obisnuit pentru a doua si inceputul celei de-a treia decade a lunii februarie.

Pe arii restranse va ninge slab in 9 si 10 februarie, iar dupa data de 14 februarie si pana pe 22 februarie vor fi posibile, zilnic, precipitatii slabe, mixte si izolat vor fi conditii de polei.

DOBROGEA

Dupa o usoara scadere a temperaturilor maxime spre o medie de 0 grade, intre 12 si 16 februarie procesul de incalzire a vremii se va traduce prin cresterea acestei medii spre valori de 5…6 grade, foarte apropiate de climatologia regiunii in aceasta perioada din an, valori care se vor mentine pana in 22 februarie. La randul ei, media temperaturilor minime va fi mai scazuta in primele nopti, cand local va fi ger in Dobrogea continentala, dar apoi va creste de la -5…-4 grade pe 12 februarie spre 0 grade la mijlocul celei de-a doua saptamani, urmand ca ulterior sa scada doar cu un grad. Intr-o asemenea situatie se poate aprecia ca, treptat, regimul termic va deveni cel normal pentru a doua parte a lunii februarie.

Aproape sigur precipitatiile vor lipsi pe parcursul primei saptamani, dar vor fi posibile intre 17 si 22 februarie, cand va ploua slab in unele zile, pe arii restranse.

MUNTENIA

Vremea va fi mult mai rece decat normal in primele trei zile, cand media temperaturilor maxime va fi in jurul a 0 grade, iar aceea a temperaturilor minime va cobori pana la -10…-11 grade, deci vor fi nopti si dimineti geroase in cea mai mare parte a regiunii. Incepand din 12 februarie si pana pe 17 februarie, regimul termic se va apropia de cel normal pentru aceasta perioada. Astfel temperaturile maxime, in medie, vor creste de la 2 la 6…7 grade, iar media temperaturilor minime va ajunge la -3 grade. Cum intre 18 si 22 februarie se estimeaza doar mici oscilatii ale temperaturii aerului in jurul acestor ultime medii diurne si nocturne, regimul termic va evolua, in general, in limite normale.

La inceputul intervalului, izolat, se pot semnala ninsori slabe, dar, ulterior, probabilitatea de aparitie a precipitatiilor, mai ales ploi, va fi mai ridicata doar in perioada 17 – 22 februarie.

OLTENIA

Pana pe 12 februarie, vremea va fi mult mai rece decat in mod obisnuit, cu o medie a temperaturilor maxime in jurul a 0 grade si a temperaturilor minime in jur de -12 grade, ceea ce semnifica nopti si dimineti geroase in cea mai mare parte a regiunii. Intre 13 si 17 februarie, regimul termic se va apropia treptat de cel normal pentru aceasta perioada. Astfel temperaturile maxime, in medie, vor creste de la 3 la 6…7 grade, iar media temperaturilor minime va urca de la -8 la -3 grade. Pentru intervalul 18 – 22 februarie se estimeaza mentinerea, cu mici oscilatii, ale acestor ultime medii diurne si nocturne, astfel ca regimul termic va evolua, in general, in limite normale.

Probabilitatea de aparitie a precipitatiilor, mai ales sub forma de ploaie, va fi mai ridicata in perioada 17 – 22 februarie, iar pe 9 februarie, izolat, se pot semnala ninsori slabe.

LA MUNTE

Pana pe 13 februarie, media temperaturilor maxime va creste de la -10 la 2 grade, dar temperaturile minime vor fi mult mai scazute decat in mod obisnuit, cu o medie intre -15 si -8 grade, ceea ce semnifica nopti si dimineti geroase in toata regiunea. Incepand cu data de 14 februarie, regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru aceasta perioada. Astfel, temperaturile maxime, in medie, se vor situa intre -1 si 2 grade, iar media temperaturilor minime va fi incadrata intre -7 si -4 grade.

Local vor fi ninsori in general slabe in primele doua zile si din nou, temporar, in cursul celei de-a doua saptamani.

Exit mobile version