De ce RENUNTA MARIUS OROSANU la pozitia de lider sindical

Marius Orosanu, liderul Cartel Alfa Botosani, a anuntat pe Facebook ca se va retrage din conducerea sindicatului, la vara. De ce face acest pas ?

Pe Facebook, Marius Orosanu explica motivele deciziei sale. Iata explicatia liderului sindical, asa cum sunt insiruite in postarea de pe Facebook:
 
„In 2010, dupa 10 ani de activitate sindicala la Sindicatul IMPACT Botosani din cadrul DGASPC (30.01.2000 – 16.01.2010), am decis sa spun STOP si sa las pe altii sa faca mai bine ceea ce am facut eu pana in acel moment!
 
In 2015, dupa peste 11 ani de activitate sindicala la Cartel ALFA filiala judeteana Botosani (19.01.2004 – 30.06.2015) vine curand momentul sa spun STOP si sa las pe altii sa faca mai bine ceea ce am facut eu pana in prezent!
 
Studii stiintifice spun ca, in medie, 10 ani este perioada optima pentru a realiza ceva eficient, intr-un anumit domeniu.
 
Apoi intervine rutina, plafonarea sau alte aspecte mult mai grave (dorinta de putere, atitudine dictatoriala etc).
 
Personal am convingerea ca atat la Sindicatul IMPACT, cat si la Cartel ALFA, as fi putut continua inca unul sau mai multe mandate, fara sa am un contracandidat la alegeri. Daca este bine sau rau acest aspect las la aprecierea fiecaruia dintre voi! Am considerat insa ca trebuie sa te retragi atunci cand incepe curba descendenta a eficientei, nicidecum cand se sfarseste! 
 
De la conducerea unei organizatii sindicale este bine sa te retragi atunci cand altcineva poate oferi mai mult membrilor decat oferi tu, iar in acest moment consider ca sunt unii lideri de sindicate afiliate la Cartel ALFA Botosani care pot fi mai eficienti si (de ce nu?) mai credibili decat mine! Sper sa nu ma insel(e)!  In acest moment sunt 99,99% decis ca de la 01.07. 2015 sa revin (daca mai sunt primit!) la vechiul meu loc de munca (consilier juridic la DGASPC Botosani) si sa renunt la orice responsabilitate sindicala. Nu imi este deloc usor! Timp de peste 15 ani am slujit miscarea sindicala cu pasiune si cu maxima convingere.
 
Nu am facut niciodata compromisuri defavorabile membrilor pe care i-am reprezentat, desi recunosc ca uneori argumentele logice, economice sau legale nu ma ajutau in sustinerile mele! Am avut mereu credinta ca un lider de sindicat trebuie sa actioneze pentru membrul pe care il reprezinta asa cum un avocat actioneaza pentru clientul sau! Pentru mine, liderul de sindicat Marius Orosanu, nu a contat daca membrul meu avea sau nu dreptate, daca a gresit sau nu, ci a contat sa obtin, pe cai legale, ceea ce este mai bine pentru el! 
 
Scopul meu a fost sa maximizez castigurile membrului meu de sindicat sau, de la caz la caz, sa minimizez pierderile sale! Singurii in masura sa ma aprecieze si sa ma evalueze corect daca am reusit sau nu, precum si procentul in care mi-am indeplinit misiunea, sunt doar membrii de sindicat! Lor le-am slujit si doar in fata lor raspund din punct de vedere moral si profesional!
 
Evident ca nu puteam sa imi duc la indeplinirea misiunea sindicala fara sa deranjez anumite autoritati, anumiti patroni sau, de ce sa nu recunoastem, chiar anumiti lideri sau membri de sindicat, care la un anumit moment aveau interese contrare! Mi-am asumat acest rol si acest risc, constient fiind ca voi avea de pierdut in viitor, la un moment dat! Decontul urmeaza si sper sa il pot plati cu demnitate si onoare!
 
Relatia mea cu mass-media in cei 15 ani a fost foarte-foarte buna, unora dintre ziaristi si reporteri fiindu-le recunoscator pe viata, deoarece profesionalismul lor a facut ca la un moment dat sa se solutioneze favorabil cel mai greu moment din activitatea mea sindicala. 
 
Concret, ma refer la greva foamei pe care am facut-o pentru obtinerea drepturilor cuvenite asistentilor maternali acum cativa ani, intrerupta dupa 6 zile, cand autoritatile au inteles sa plateasca drepturile numai si numai in urma presiunii create de mass-media! Recunosc cu maxima sinceritate ca astazi nu as mai face acest gest extrem!
 
Nu stiu daca asta inseamna un plus de experienta/maturitate sau un minus de motivatie si implicare, dar aceasta este realitatea! Pentru ca datorez mult mass-mediei botosanene si pentru ca nu pot face o ierarhie a preferintelor mele din randul acestei bresle profesionale, ma rezum sa postez aceste ganduri doar pe profilul personal, ramanand la aprecierea fiecaruia daca doreste sau nu sa faca din acest subiect unul de notorietate publica!
 
In ceea ce priveste viitorul meu profesional, care sunt dorintele mele sau care sunt domeniile in care cred eu (subiectiv fiind!) ca as da randamentul cel mai bun, ramane sa ma pronunt, public si cu maxima sinceritate, intr-o postare ulterioara, care nu va intarzia prea mult!”
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.