„De unde vine apa la robinet!” (FOTO)

Conștientizarea tinerei generații în ceea ce privește rolul și importanța apei, protejarea mediului înconjurător și respectul pentru natură sunt obiectivele vitale pentru a lăsa generațiilor viitoare un oraș curat și și verde.

Sfârșitul vacanței de vară a venit cu activități de informare, educaționale și de petrecere a timpului liber pentru 36 de copii aflați în situații de risc social din municipiul Botoșani.

„De unde vine apa la robinet!”, activitate ce a constat în vizita copiilor de la Centrul Social de zi pentru copii aflați în situații de risc la Stația de tratare a apei Cătămărăști. Scopul activității a fost unul de informare, educare și conștientizare a elevilor asupra calității apei și a mediului înconjurător. Vizitatorii au fost însoțiți în turul stației de apă de către personalul operatorului, care i-a învățat pe elevi cum se potabilizează apa de la robinet, le-au oferit detalii despre istoria alimentării cu apă a orașului. Stația de tratare apa potabila asigură necesarul de apă al municipiului Botoșani, apa furnizată consumatorilor este controlată continuu, în fiecare zi se fac sute de analize pentru verificarea parametrilor de calitate, înainte de pomparea în rețeaua de distribuție.

Prin această activitate s-a urmărit conștientizarea tinerei generații în ceea ce privește rolul și importanța apei, protejarea mediului înconjurător și respectul pentru natură. Responsabilitatea socială reprezintă un important aspect al acțiunilor desfășurate de FJT – Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani.

O altă activitate a fost desfășurată la Spațiul de joacă „Grădina Veselă” cu scopul de a sărbători zilele de naștere ale copiilor născuți în lunile iunie, iulie și august. Activitatea a fost una educațional-distractivă, copii au desenat, cântat, dansat, au jucat diverse jocuri educative și de grup, au construit, s-au jucat cu jucării, în căsuță, la groapa de nisip, au sărit pe trambulină și au învățat diverse jocuri de la voluntarii care i-au însoțit.

Spațiul de joacă „Grădina Veselă” Botoșani este un loc de joacă, relaxare, entertainment și petrecere a timpului liber pentru copii și adulți.

În organizarea acestor activități am avut sprijinul SC Eltrans SA, care ne-a oferit transport cu tramvaiul pentru copii, voluntari și educatori. Plimbarea cu tramvaiul, în sine, a constituit o experiență inedită pentru participanții la activități.

Activitățile au fost realizate de Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani împreună cu Direcția de Asistență Socială – Centrul Social de zi pentru copii aflați în situații de risc cu sprijinul Spațiului de joacă „Grădina Veselă”, SC NovaApaserv SA, SC Eltrans SA și a voluntarilor de la AGLT – Asociația Grupurilor Locale de Tineret Botoșani.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.