Scoala a inceput, dar nu peste tot e primitoare pentru copiii care i-au trecut pragul, nu peste tot le asigura elevilor conditiile normale pentru orele pe care acestia le petrec in salile de clasa. Inca nu au fost rezolvate toate problemele care sa asigure buna functionare a unitatilor de invatamant din toate localitatile judetului Botosani.
Un raport privind starea scolilor la momentul de fata, citit de inspectorul scolar general Mihaela Hunca in cadrul Colegiului Prefectural la inceputul acestei saptamani, a punctat faptul ca ar mai fi de pus la punct probleme care, de cele mai multe ori, tin de administratia locala, de primarii.
Legat de aceste probleme nerezolvate inca de conducerile scolilor, prefectul Dan Nechifor este convins ca ar putea fi solutionate daca directorii ar aduce cu incapatanare in fata primarilor aceste situatii. Reprezentantul Guvernului in teritoriu crede insa ca unii directori de scoala sunt mai preocupati de alte probleme, din sfera politica, decat de problemele scolii. Chiar le-a transmis un mesaj oarecum taios acelor sefi de scoli, „care mai au si alte preocupari decat cele privind activitatea manageriala”.
„Cred ca directorii de scoli ar trebui sa se implice mult mai mult in ceea ce inseamna activitatea administrativa, in ceea ce inseamna conditiile pe care le asiguram elevilor de toate ciclurile, si mai putin in alte activitati”, a spus prefectul Nechifor in sedinta de Colegiu Prefectural.
Iar implicarea pe care le-o cere prefectul directorilor de scoli presupune si mai multa insistenta la usile primarilor.
„Chiar ieri am avut o intalnire cu o persoana publica si am discutat pe aceasta tema. Daca stai in fiecare zi in fata usii primarului nu se poate sa nu iti rezolve problemele. Dar asta deja tine de cat de „incapatanate” sunt respectivele persoane. Vreau sa le transmit acest mesaj, daca se vor implica mai mult, raportul va fi mult mai bun la anul”, a concluzionat prefectul Dan Nechifor.