Ministrul i-a sfătuit pe părinți să-i ducă pe copii mai întâi la medic, dacă suspectează că aceștia prezintă simptome de gripă sau răceală.
Ministrul Educației a anunțat reluarea, de luni, a cursurilor în școli.
„Săptămâna care începe este ultima săptămână din semestru. Ca urmare, se încheie situațiile școlare, și noi nu putem bulversa încheierea semestrului. Îi invit pe toți colegii profesori, îi invit pe părinți și pe copii să se pregătească pentru ziua de mâine, este o zi de școală și va fi toată săptămâna, ultima săptămână din acest semestru, după care urmează o săptămână de vacanță”, a spus Ecaterina Andronescu.
Ministrul a precizat, în contextul răspândirii infecțiilor respiratorii, că „triajul, în fiecare dimineață, este foarte serios făcut în fiecare școală”. „Și lucrul acesta îmi dă un gram de liniște”, a adăugat Ecaterina Andronescu, consemnează Agerpres.
Ministrul i-a sfătuit pe părinți să-i ducă pe copii mai întâi la medic, dacă suspectează că aceștia prezintă simptome de gripă sau răceală.
„Să nu-i ducă la școală dacă consideră că sunt suspectați, să-i ducă la medic întâi și întâi și după aceea medicul să decidă ce trebuie să facă copilul”, a mai spus Ecaterina Andronescu.
Din cauza înmulțirii cazurilor de gripă, ministerele Sănătăți și Educației au convenit ca, vinerea trecută, unitățile de învățământ să fie închise. Bilanțul deceselor provocate de virusurile gripale a urcat la 39.
Marți, Ministerul Sănătății va decide, după analiza raportărilor din ultimele 3 săptămâni, dacă va declara sau nu epidemie de gripă.