EDUCAȚIA ne ajută să trăim mai mult!

Cercetătorii spun că există o relația mai strânsă decât se știa până acum între longevitate și anii de școală.

Oamenii din țările civilizate nu trăiesc mai mult datorită resurselor materiale, ci datorită dezvoltații inteligenței prin educație. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii, subliniind că educația joacă un rol fundamental în determinarea sănătății, spune Rudiger Krech de la Organizația Mondială a Sănătății.

„Unii profesioniști din domeniul medical s-ar putea să nu agreeze studiul nostru. Ideea este că investiții mai eficiente în domeniul sănătății se pot face dând bani educației decât spitalelor de înaltă tehnologie”, a declarat Wolfgang Lutz, cercetător din Viena, unul dintre autorii studiului.

Când țările se dezvoltă economic, oamenii trăiesc mai mult. Experții în dezvoltare au fost convinși până acum că acest fapt se datorează bugetului mai consistent acordat sănătății.

Însă studiul realizat de Lutz demonstrează că educația are un rol mai important și mai direct decât se credea, potrivit New Scientist.

Oamenii mai educați tind să trăiască mai mult decât compatrioții cu studii limitate. Cum s-a explicat asta până acum: cei educați au mai mulți bani și pot să aibă grijă mai bine de sănătate lor.

Wolfgang Lutz de la Internațional Institute for Applied Systems Analysis din Viena au analizat o bază de date uriașă din 174 de țări, din 1970 până în 2010.

Relația dintre longevitate și anii de școală este mai strânsă decât se știa până acum, spun autorii studiului.

Savanții au pus toatele elementele într-un model matematic și au ajuns la concluzia că diferențele de educație au prezis într-un mod mai direct speranța de viață decât nivelul financiar.

„O educație mai bună te ajută să trăiești mai mult. De asemenea, persoana educată tinde să fie și mai înstărită. Din acest motiv, longevitatea și averea sunt corelate. Ceea ce e important: banii nu sunt factorul decisiv pentru o viață mai lungă, cum au crezut experții, ci educația este factorul cheie pentru ambele, bunăstare financiară și sănătate”, a arătat Lutz.

Explicația: educația întărește permanent abilitățile cognitive, permițând o mai bună auto-planificare și auto-control de-a lungul vieții.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.