EPIDEMIE de RUJEOLA! Inca un copil si-a PIERDUT VIATA. Revine si POLIOMELITA

In Romania, un pericol imens ameninta sanatatea publica, viata copiilor. Teama de vaccinare resimtita de unii parinti a lasat fara aparare multi copii in fata unor boli ca rujeola sau chiar poliomelita.

Rujeola inregistreaza un adevarat asalt in multe din judete, unde se inregistreaza sute de cazuri de imbolnaviri. Grav este ca unii copii au pierdut lupta cu boala, ajungand la deces. Ultima tragedie de acest fel a insemnat moartea unui adolescent de 14 ani. Este al saptelea deces provocat de rujeola in randul copiilor, in ultimul an.

Adolescentul rapus de rujeola este din Bucuresti. In Romania, situatia este alarmanta in ceea ce priveste pojarul, asa cum este denumita, popular, boala. Sunt 1500 de pacienti, dintre care 661, copii de 1-4 ani. Nici unul nu a fost imunizat cu vaccinul ROR si, din pacate, tot mai multi parinti refuza sa isi vaccineze copiii.

Aradul este judetul cu cele mai multe cazuri de rujeola, 337, urmat de Timis cu 277.

Legea vaccinarii, in stadiu de avizare

Ministrul Sanatatii, Vlad Voiculescu, a declarat ca legea vaccinarii se afla in stadiul de avizare si ca prevede, printre altele, ca parintii sa aiba obligatia de a se informa inainte de a decide daca isi vaccineaza sau nu copiii, fiind prevazute sanctiuni pentru lipsa de informare.

„Legea vaccinarii este in stadiu de avizare, este practic finalul. Are trei capitole mari, importante. Pe de o parte ne da baza legala pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, ceea ce este esential. Daca ai baza legala atunci poti sa faci rezerve, daca ai rezerve atunci nu mai ramai fara vaccinuri. Al doilea lucru pe care il face: ne asigura ca exista responsabilitati foarte clare pentru fiecare, fie ca vorbim de medicul de familie, fie de comisiile judetene de vaccinare, fie ca vorbim despre Ministerul Sanatatii si celelalte institutii. Al treilea lucru pe care il face foarte clar- stabileste care sunt responsabilitatile ministerului, pentru eventualele efecte secundare pe care pentru prima data Ministerul Sanatatii le va recunoaste. Va spune da, daca exista efecte secundare, ministerul isi asuma responsabilitatea si de asemenea care sunt responsabilitatile parintilor, anume de a fi informati, de a lua decizia. Vor putea lua decizia sa nu vaccineze copilul, respectiv sa stabileasca un plan de vaccinare, dar asta numai dupa ce se vor informa. Legea presupune obligatia familiei de a se informa. Exista sanctiuni dar se refera strict la obligativitatea de a fi informat, de a lua o decizie informata”, a declarat Vlad Voiculescu.

Si medicul Raed Arafat atrage atentia ca vaccinarea copiilor este vitala si ca din teama unor parinti de a-si vaccina copiii s-a ajuns la revenirea unor boli grave, considerate pana in a cest an ca fiind eradicate. E vorba de poliomielita.

”Am urmarit inversunarea cu care unele persoane publice fac reclama anti-vaccinare! Este datoria mea ca medic sa iau o pozitie clara fundamentata pe ce am invatat si pe ce am vazut pe parcursul anilor. Este incredibil, si chiar extrem de periculos, pentru ca unii chiar cred cele spuse de astfel de persoane care au un grad de credibilitate mare, fiind persoane publice! Ca medic va spun ca cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorita campaniilor de vaccinare”, a postat duminica seara Raed Arafat pe pagina sa de Facebook.

Medicul a facut referire la poliomielita.

”Poliomielita este una dintre bolile eradicate datorita vaccinarii si care a inceput sa reapara din cauza refuzului unor parinti de a-si vaccina copiii lor! Nu stiu ce poate gandi sau simti un parinte care nu-si vaccineaza copilul cand o sa vada copilul sau mutilat pe viata sau cand o sa-si piarda copilul din cauza unei boli impotriva careia acesta nu a fost vaccinat. Respect parerile altora, insa cand o persoana publica face reclama impotriva vaccinarii trebuie sa vina cu probe stiintifice incontestabile. La acest moment singurele probe incontestabile sunt cele in favoarea vaccinarii si nu cele impotriva!’‘, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, vaccinarea copiilor este ”vitala”, iar acestia nu trebuie condamnati la moarte sau la mutilare.

”Nu cred ca toate statele conspira impotriva cetatenilor lor si nici statul roman nu conspira impotriva romanilor si a copiilor lor! Va rog si va indemn sa va documentati bine inainte de a condamna copilul d-voastra si alti copii cu el la moarte sau la mutilare pe viata!”, a mai scris Raed Arafat.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.