Home Social EVADARE ÎN SĂNĂTATE! Concurs de ciclism pentru școlari în satul Iacobeni, comuna...

EVADARE ÎN SĂNĂTATE! Concurs de ciclism pentru școlari în satul Iacobeni, comuna Dîngeni (FOTO)

Această activitate face parte din campania organizată de echipa de proiect „Sănătatea ta contează. Să fim sănătoși împreună!”.

Comuna Dîngeni, reprezentată prin primarul Cătălin Gheorghe Rotundu, beneficiara proiectului „Sănătatea ta contează. Să fim sanatosi impreuna’’, finanțat prin Programul Elvețiano-Român, Fondul Tematic Reforme în Domeniul Sănătății conform contractului de implementare între Organismul Intermediar Elvetian – OIE (Institul Elvețian Tropical și de Sănăatte Publică – Centrul de Sănătate Internațională și Fundația CRED – Centrul Româno Elvețian pentru Dezvoltarea Sistemului de Sănătate), Ministerul Sănătății MS și UAT Comuna Dîngeni în colaborare cu Școala Gimnazială nr.1 Dîngeni și Școala Gimnazială nr.2 Iacobeni a organizat în data de 26.10.2017 concursul de ciclism „Evadare în sănătate!”.

Concursul organizat a fost tip ștafetă cu două categorii de participanți (băieți și fete) împărțiți în 4 echipe. La finalul concursului, participanții au primit diplome de participare, pixuri, trofee și tricouri personalizate cu denumirea proiectului.

Această activitate face parte din campania organizată de echipa de proiect „Sănătatea ta contează. Să fim sănătoși împreună!” având ca scop promovarea sănătății și a unui stil de viață sănătos în rândul populație din comuna Dîngeni.

Prin acțiunile propuse în cadrul proiectului „Sănătatea ta contează. Să fim sănătoși împreună!” copiii și cetățenii comunei Dîngeni sunt încurajați să facă mișcare și sport zilnic, se promovează activitățile fizice organizate și se urmărește conștientizarea efectelor pozitive asupra sănătății prin respectarea unui stil de viață adecvat.

Exit mobile version