Miercuri 28 octombrie 2015, in Aula Magna a Colegiul Naţional «A. T. Laurian» a avut loc primul spectacol din cadrul proiectului Katharsis sarbatoreste Botosaniul, Valorizarea patrimoniului cultural greco-roman in municipiul Botosani.
In cadrul spectacolului au evoluat : Trupa de teatru antic Katharsis, Trupa de dans grecesc Katharsis si, pentru ca era Ziua Greciei, a fost facut un dar elenilor si filoelenilor, piese din repertoriul invitatei de onoare, solista de muzica populara, Mariana Ichim Hodan.
Urmeaza cel de-al doilea spectacol din cadrul acestui proiect, spectacol care va avea loc in Centrul Vechi, pe 14 noiembrie 2015, ora 16.00. Proiectul isi propune ca un mare numar de cetateni sa aiba acces la actele culturale care au loc in Botosani, sa formeze gustul publicului botosanean, sa sprijine tinerii talentati, sa creasca gradul de implicare al cetatenilor in actul muzical, teatral. Acest lucru se poate realiza mai bine printr-un eveniment inovator, inedit.
Tocmai de aceea, un spectacol cu o trupa de teatru antic, unica in perimetrul judetului Botosani si printre foarte putinele din tara, ar trezi curiozitatea spectatorului si apoi ar duce la formarea unei culturi greco-romane atat de necesare tinerilor acestor vremuri, fiind temeiul oricarei culturi spirituale moderne, care a modelat aceasta lume.
Aceste acte de cultura inspirate din Antichitate, nu inseamna doar intoarcerea la izvoare, ci inseamna a salva demersul nostru intelectual de la o moarte lenta, voluntara. Scriitorii greci si latini ne-au lasat numeroase imagini care nu trebuie doar privite, ci chiar imitate, pentru ca o cultura completa, generala nu se poate intemeia decat pe cultura clasica.
Prin insusi numele trupei, Katharsis, actele culturale vor purifica constiinte,vor izgoni raul din suflet, vor armoniza spiritul.
Spectatorii vor obtine acest efect terapeutic, scaldandu-se in apele lui Thales, inspirand aerul lui Anaximene, mistuind patimile in focul lui Heraclit, aceste trairi nefiind ingaduite oricui, ci doar celor alesi. Cetatenii botosaneni merita sa fie considerati intre cei alesi.
Tot unica in Botosani este si Trupa de dans grecesc cu acelasi nume, Katharsis, prin spectacolele careia se va promova cooperarea culturala la nivelul local, se vor pastra si promova patrimoniul si traditiile culturale locale si, mai ales, se va contribui la mentinerea caracterului multicultural specific Botosaniului.
Deplasarea Trupei de teatru antic Katharsis, si a Trupei de dans grecesc Katharsis, la festivaluri, spectacole, manifestari nationale va duce la promovarea valorilor culturale locale in circuitul cultural national, regional si chiar international.
Minoritatea greaca din Botosani, ca parte a comunitatii botosanene, va avea posibilitatea sa vizioneze, dar sa se si implice in activitati cu specific grecesc, ceea ce le-ar permite pastrarea traditiilor lor, reamintirea istoriei lor, a artei lor, in general, si a artei culinare, in special.
Dupa spectacolul din Centrul Vechi, va urma o seara greceasca, cu specific culinar grecesc, alaturi de muzica greceasca si dansuri din diferite zone ale Greciei.