Presedintele Consiliului Judetean Botosani, Gheorghe Sorescu, a participat in R. Moldova la intalnirea comuna UCRM (Uniunea Consiliilor Raionale din Republica Moldova) si UNCJR (Uniunea Nationala Consiliilor Judetene din Romania).
Intalnirea a avut loc ieri, 18 noiembrie, la Consiliul Raional Criuleni si a avut ca scop promovarea unor proiecte comune si parteneriate intre consiliile raionale/judetene din cele doua tari.
In acest scop s-a initiat si este in curs de implementare proiectul Parteneriatul – cadru pentru consolidarea relatiilor intre comunitatile locale romane din stanga si din dreapta Prutului finantat de Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei – Departamentul Politici pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni.
La intalnire au participat Ambasadorul Romaniei in R. Moldova Excelenta Sa Domnul Marius Gabriel Lazurca, Viceministrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Constructiilor din R. Moldova, reprezentanti ai Consiliilor Judetene din Romania (Suceava, Iasi si Vaslui) si presedinti ai Consiliilor Raionale din R. Moldova.
In cadrul evenimentului s-a facut prezentarea acestui proiect Parteneriatul – cadru pentru consolidarea relatiilor intre comunitatile locale romane din stanga si din dreapta Prutului, s-a discutat despre istoricul relatiilor dintre autoritatile romane si moldovene, prezentarea unor modele de buna practica intre autoritati din cele doua tari, s-au facut propuneri de initiative/proiecte comune si s-a insistat pe formarea unui cadru care sa faciliteze dezvoltarea relatiilor de colaborare / parteneriate intre consiliile judetene si raionale.
Proiectul mai sus amintit consta practic in instruirea functionarilor din consiliile raionale cu privire la managementul organizational si al proiectelor cu finantare externa.
Fondurile guvernamentale ale R. Moldova sunt insuficiente pentru proiectele de dezvoltare asa ca acest proiect vine in sprijinul autoritatilor raionale pentru identificarea si accesarea surselor externe de finantare.
Valoarea totala a proiectului este de 35.000 lei din care 30.000 lei reprezinta finantare nerambursabila si se va finaliza anul acesta.
Participantii au concluzionat ca aceste intalniri sunt benefice pentru toate partile si se are in vedere organizarea unei intalniri si in Romania.