Guvernul Cîţu vrea să elimine voucherele de vacanță pentru bugetari în acest an

Prin tăierea voucherelor de vacanță s-ar aduce economii de peste un miliard de lei la buget.

Guvernul pregătește adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar. Potrivit surselor guvernamentale prin această OUG ar fi vizată eliminarea voucherelor de vacanță, măsură prin care s-ar face economii la bugetul de stat de circa 1,2 miliarde de lei.

Ordonanța ar urma să fie adoptată miercuri și să reprezinte doar un prim pas pentru reducerile bugetare anunțate. Premierul a anunțat luni, 8 februarie, în ședința Biroului Politic Național că nu se vor mai acorda vouchere de vacanță în acest an pentru bugetari. Anul acesta se vor folosi doar voucherele de vacanță acordate în 2019 și 2020 care nu au fost folosite, urmând ca din 2022 să se reia acordarea acestora, dacă bugetul o va permite.

Alte cheltuieli vizate

Totodată, sporurile pentru angajații din sectorul public vor fi plafonate, sporurile pentru expunere la Covid acordate angajaților din prefecturi vor fi eliminate și va fi redusă indemnizația de hrană pentru anumite categorii de bugetari, argumentul guvernului fiind acela că unii dintre ei primesc indemnizații de hrană egale cu două salarii minime pe economie. Costurile totale pentru indemnizațiile de hrană s-ar ridica la 800 milioane de lei.

Și transportul gratis pentru studenți ar urma să fie limitat, probabil prin impunerea unui număr maxim de călătorii, transmite Digi24.

Legea bugetului este finalizată

Înainte de a se întâlni cu conducerea PNL, premierul a declarat că Legea bugetului este finalizată și va fi făcută publică marți sau miercuri dimineață cel târziu, iar ținta de deficit rămâne asumată la „7 – 7,1%”.

„Va fi în dezbatere publică mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri, care vor fi printr-o ordonanță de urgență sau amendamente în Parlament, cu cei de la coaliție, cu coaliția de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparența publică mâine sau miercuri dimineață, cel mai târziu”, a afirmat Florin Cîţu la Parlament, întrebat despre Legea bugetului de stat.

Premierul a precizat că ținta de deficit asumată prin proiectul Legii bugetului este între „7% și 7,1%”.

Cîţu a spus că, deocamdată, nu a primit planurile de restructurare de la companiile de stat cu pierderi.

„Și v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvențiile numai către companiile care sunt profitabile și celelalte trebuie să vină cu un plan de restructurare”, a explicat Forin Cîţu.

Întrebat despre sporurile din sectorul bugetar, Florin Cîţu a menționat: „Despre aceste amendamente vorbim, ele există, ori prin ordonanță, ori vor fi în Parlament, e vorba de o plafonare în acest moment, dar urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanță în sectorul bugetar”.

De asemenea, premierul a confirmat că va reduce subvenția publică pentru partide.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.