Home Social HEPATITA C – Ampla actiune in Moldova pentru depistarea persoanelor infectate. Cum...

HEPATITA C – Ampla actiune in Moldova pentru depistarea persoanelor infectate. Cum afli daca esti infectat

„Spunem NU HEPATITEI in Moldova!” – astfel se numeste Programul national lansat pentru educatia populatiei si preventia acestei boli care in ultimii ani le da semnale ingrijoratoare medicilor.

Prof. Dr. Carmen Dorobat, Managerul Spitalului de Boli Infectioase Sf. Parascheva din Iasi, prezenta miercuri la Botosani, la o intalnire cu medici infectionisti, gastroenterologi, medici de familie, sefi de institutii din sanatatea publica si primari, a afirmat ca in judetele Moldovei incidenta hepatitei C este mare. Se vorbeste de o incidenta depeste 4 la suta. 
 
„Cu nefericire in glas va spun ca incidenta hepatitei C in Botosani este mare. De asta am inceput cu Moldova” – sunt cuvintele prof. dr. Carmen Dorobat.
 
Programul lansat pentru depistarea bolnavilor cu hepatita C se va desfasura etapizat, in toate judetele Moldovei. S-a inceput cu Iasi si apoi Vaslui, iar miercuri au inceput discutiile si la Botosani. 
 
Concret, se va organiza la nivel de judet un grup de lucru format dintr-un medic infectionist, un gastroenterolog si reprezentantul medicilor de famiilie. Vor fi implicati si reprezentanti ai administratiei publice locale. 
 
Va urma apoi instruirea medicilor de familie, in cadrul unui curs. Iar dupa Sarbatorile de iarna, vine caravana in judet. Medicii de familie vor fi cei care vor semnaliza zonele unde sunt semnale ca ar fi mai multe persoane infectate, iar caravana pentru analize va ajunge in acele zone.
 
Prin acest program se urmareste identificarea unui numar cat mai mare de persoane care sunt infectate cu virusul hepatic C si indrumarea lor catre Spitalul de Boli Infectioase Iasi, unde li se vor face analize gratuie si vor fi introduse in program pentru a primi tratament gratuit
 
Medicii trag semnalul de alarma ca multe persoane care poarta acest virus nu au niciun semn de boala si nu stiu ca sunt infectate.
 
Intr-o actiune desfasurata la Iasi, de testare gratuita a trecatorilor, actiune care a starnit un mare interes in randul populatiei, au fost efectuate teste la 600 de persoane, iar 19 din acestea au aflat, in urma acestei actiuni, ca sunt infectate. 
 
In cadrul programului lansat, s-a infiintat si un punct de informare in cadrul Spitalului de Boli Infectioase din Iasi. Este o linie telefonica, la care se raspunde zilnic, de luni pana vineri, intre orele 9,00 si 13,00. La NUMARUL de TELEFON 0720.222.110 raspund medici specialisti care pot da informatii corecte si relevante despre tot ce tine de virusul hepatic C si infectia produsa de acesta. 
 
Persoanele depistate cu aceasta infectie vor avea acces la medicamente performante, medicatie care deschide perspectiva vindecarii unui procent foarte mare de bolnavi. Acestia trebuie sa fie insa ASIGURATI MEDICAL, pentru ca tratamentele ajung la costuri de sute de mii de lei pe luna pentru fiecare persoana.

Exit mobile version