Doi tineri au trecut in nefiinta, cel mai probabil din cauza vitezei cu care unul dintre ei a condus un VW Passat, vineri seara. Soferul a pierdut controlul volanului la intrarea in Saveni, dinspre Botosani.
Conducatorul auto, in varsta de 34 de ani, nu a mai stapanit comenzile masinii intr-o curba, masina lovindu-se de un copac, dupa care a fost proiectata inapoi pe sosea, unde s-a rostogolit de cateva ori. S-a oprit cu rotile in sus, conducatorul auto si pasagerul, un tanar de 24 de ani, neavand nicio sansa de supravietuire. Suferisera traumatisme incompatibile cu viata.
Trupurile neinsufletite ale celor doi au fost scoase din autoturismul distrus, dupa aproximativ un sfert de ora de eforturi, la sosirea echipajului de descarcerare.
La fata locului au ajuns politistii, pompierii cu doua autospeciale, un echipaj SMURD si unul de descarcerare. A ajuns si ambulanta la scurt timp de la groaznicul accident. Pentru cei doi barbati nu mai era nimic de facut.
Unul dintre ei, soferul, este din Saveni, iar pasagerul din comuna Cotusca, sat Ghireni.
Primele cercetari arata ca accidentul s-a produs pe fondul unei viteze excesive. Cu putin timp inainte soferul alimentase masina intr-o benzinarie. Masina suferise recent si reparatii.