Încep înscrierile pentru BiblioVacanța 21

Clubul de vacanţă cuprinde în acest an activităţi precum Micii Reporteri, Cursuri de limbi străine (Engleză, Germană și Italiană), Dezvoltare personală, dar și cursuri de Matematică și Limba Română.

Inaugurat în anul 2011, programul a devenit o componentă de tradiție a manifestărilor propuse an de an de instituție. BiblioVacanța a cunoscut un succes deosebit în anii anteriori, reușind prin varietatea cursurilor oferite, să satisfacă nevoia de cultură, învățare și petrecere a timpului liber a tuturor participanților.

Ca și în anii anteriori, programul se derulează în trei etape. După constituirea corpului de voluntari și afișarea cursurilor disponible în BiblioVacanța 21, în perioada 24 iunie – 30 iunie are loc înscrierile participanților. Acestea se pot face pe site-ul instituției, bibliotecabotosani.ro, în formularul dedicat, direct la Sediul bibliotecii din Calea Națională nr. 64, Secția Centrul de informare comunitară sau la Secretariat.

Desfășurarea efectivă a BiblioVacanței este programată între 5 iulie și 30 august. Toate cursurile programului sunt gratuite.

Clubul de vacanţă cuprinde în acest an activităţi precum Micii Reporteri, Cursuri de limbi străine (Engleză, Germană și Italiană), Dezvoltare personală, dar și cursuri de Matematică și Limba Română.

Condiții de înscriere: vârsta minimă de 7 ani și Permis – acces de intrare la biblioteca.

Cursurile propuse în programul BiblioVacanța 21:

Matematică – 7-11 ani

Limba română – 7-11 ani

Micii Reporteri – 7-13 ani

Clubul colecționarilor

Limba engleză – grupe de începători și avansați

Limba germană – grupe de începători și avansați

Limba italiană  – grupe de începători și avansați

Dezvoltare personală  – 7-11 ani

Pentru alte informații legate de Biblio – Vacanța 2021, va invitam sa consultați site-ul www.bibliotecabotosani.ro si afișele pe care le găsiți la secțiile din oraș ale Bibliotecii sau pe avizierele stradale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.