Incubatoare pentru Maternitate

În 2019, la Maternitatea Botoșani s-au născut 2.586 de copii, din care 239 au fost prematuri. De asemenea, 484 de copii au necesitat îngrijire în Terapie Intensivă, necesitând suport termodinamic în incubatoare închise sau deschise standard sau performante.

Conducerea executivă a Consiliului Județean Botoșani, exercitată de Doina Federovici, și-a dat acordul pentru a participa cu 52.000 de lei la cofinanțarea cheltuielilor pentru dotarea cu incubatoare a Secției de Terapie Intensivă Neonatală și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani. 

Aparatura medicală, care constă în 10 incubatoare închise standard, cinci incubatoare deschise standard și cinci incubatoare deschise performante, va fi achiziționată de Ministerul Sănătății, dar autoritățile locale trebuie să contribuie cu 10% din valoarea proiectului. În cazul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, aflat în administrarea Consiliului Județean, valoarea celor 20 de incubatoare se ridică la 520.000 de lei. 

„Copiii sunt speranța noastră într-un viitor mai bun și de aceea trebuie să conjugăm toate eforturile ca aceștia să aibă un start cât mai sigur în viață. Dotarea Secției de Neonatologie cu aparatură de ultimă generație nu este un moft, ci o obligație pe care ne-am asumat-o cu toții. Sper ca acest proiect să devină realitate cât mai repede, pentru a maximiza șansele la viață a copiilor care se nasc prematuri”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.    

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani deservește 80% din populația județului și asigură 90% din cazurile de urgență din județ. 

În 2019, la Maternitatea Botoșani s-au născut 2.586 de copii, din care 239 au fost prematuri. De asemenea, 484 de copii au necesitat îngrijire în Terapie Intensivă, necesitând suport termodinamic în incubatoare închise sau deschise standard sau performante.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.