Home Social INSPECTORII de MUNCA, reactie cu EFECT INTARZIAT

INSPECTORII de MUNCA, reactie cu EFECT INTARZIAT

Inspectorii de munca par ca actioneaza cu efect intaziat. Dupa multe zile de canicula, acestia anunta, spre toamna, cand sunt slabe sanse ca temperaturle sa mai depaseasca pragul critic, ca se pun pe facut controale la angajatori ca sa vada daca acestia le creeaza muncitorilor condiii de munca, daca iau masurile prevazute de lege pentru protejarea angajatilor in perioada cu temperaturi extreme.

Cu alte cuvinte, inspectorii de munca botosaneni asteapta la sfarsitul verii temperaturi de peste 37 de grade celsius.  

In sensul Ordonantei de Urgenta nr.99/2000 – privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca, prin temperaturi extreme se inţeleg temperaturi exterioare ale aerului care depasesc + 37° C sau corelate cu conditii de umiditate mare.

Autoritatea Natională de Meteorologie are obligatia de a comunica  zonele in care temperatura, respectiv indicele temperatura – umiditate, atinge pragurile valorice mentionate, precum si zonele pentru care se prognozeaza atingerea sau depasirea  acestor praguri.

In conformitate cu prevederile ordonantei, angajatorii sunt obligati sa ia masuri minimale pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor care lucreaza in aer liber, precum:

–    reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice;

–    asigurarea ventilatiei la locurile de munca;

–    alternarea efortului dinamic cu cel static;

–    alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus  in locuri umbrite, cu curenti de aer;

Pentru mentinerea starii de sanatate a angajatilor sunt necesare si:

–    asigurarea apei minerale adecvate, cate 2 – 4 litri/persoana/schimb;

–    asigurarea echipamentului individual de protectie;

–    asigurarea de dusuri.

Angajatorii care nu pot asigura conditiile de mai sus, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau reprezentantii alesi ai salariatilor, vor lua masurile dispuse in Ordonanta de Urgenta nr. 99/2000 (reducerea programului de lucru, esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru etc).

Inspectorii de munca din cadrul Compartimentului Control  Securitate si Sanatate in Munca vor efectua controale privind respectarea prevederilor Legii nr. 346 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenta nr.99/2000, privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca.

Pentru nerealizarea masurilor prevazute mai sus,  se vor aplica, acolo unde este cazul, sanctiunile menţionate la art.10 din Ordonanta de Urgenta nr. 99/2000.

Exit mobile version