Home Social Instructaj pentru formarea de instructori montani

Instructaj pentru formarea de instructori montani

Stagiul de formare instructori montani, inițierea în sporturile de iarnă și de supraviețuire montană la Cabana Giumalău a fost organizat de Asociația Club Triumf Botoșani.

Stagiul a durat 4 zile și s-a desfășurat în Masivul Giumalău – Rarău în perioada 27-30 noiembrie 2020. Grupul țintă l-a reprezentat voluntarii înscriși în a doua jumătate a anului trecut în asociație care au participat la proiectul „INSTRUCTORI MONTANI” (noiembrie-decembrie 2020) finanțat de DJST – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Botoșani.

În prealabil, participanții au discutat și asistat la prezentări pe teme legate de munte: echipament montan, alimentație, pericole in munți, prim ajutor premedical, tehnici de orientare, supraviețuirea in situații limită, alpinism, meteorologie, ecologie, psihologia turistului, geografie, floră și faună montană. În cadrul deplasării pe munte au avut ocazia de a pune în practică cunoștințele acumulate și au fost inițiați în sporturi de iarnă.

Participanții au fost împărțiți în două echipe (Cei Șase și Pisicile Sălbatice) și pe parcursul întregului stagiu s-au aflat în competiție. În final Pisicile Sălbatice s-au dovedit a fi cei mai buni.

Stagiul a fost coordonat de prof. Ioan Strujan, iar activitatea practică de Emilian Ivasuc – profesor Geografie și Ana-Maria Precol – profesor de Ed. Fizică, instructori în cadrul asociației.

Exit mobile version