A fost chemat sa aplaneze un conflict familial si a ajuns la spital cu sase taieturi de cutit.
I s-a intamplat unui jandarm de 40 de ani, din Galati, chemat sa intervina intre o femeie si baiatul acesteia, care o lovise si o alungase afara din casa, noaptea trecuta, miercuri spre joi.
Fiul femeii care care ceruse in miez de noapte ajutorul oamenilor legii s-a napustit asupra jandarmului cand acesta, cu acordul femeii, a intrat in locuinta celor doi. La fata locului se deplasase, la solicitarea reclamantei, un echipaj al Jandarmeriei, in jurul orei 2,30.
Atacatorul, in varsta de 30 de ani, extrem de agresiv, i-a infipt jandarmului cutitul in barbie si omoplat, de mai multe ori.
Jandarmul se afla acum in Spitalul Judetean din Urgenta din Galati, starea sa fiind stabila, potrivit ultimelor informatii.