Home Social LA COPALAU TOATE CUNUNILE SUNT DIN …USTUROI

LA COPALAU TOATE CUNUNILE SUNT DIN …USTUROI

Usturoiul este frecvent utilizat ca materie prima  in industria farmaceutica. La fel de adevarat este ca usturoiul mancat crud invinge cel mai bun medicament folosit in hipertensiunea arteriala.

Din antichitate si pana astazi usturoiul a constituit pentru om nu numai un aliment, un ingredient gastronomic omniprezent in toate bucatariile lumii,  ci si un substitut medicamentos, foarte multe boli se trateaza cu bulbul acestei „plante erbacee din familia liliaceelor”. 
 
In antichitate usturoiul era folosit in tratarea a peste 60 de boli. 
 
In folclor circula mai multe mituri privind „ alergia” vampirilor si a duhurilor rele fata de aceasta planta, pana si astazi mai vezi agatate cununi de usturoi prin podurile caselor sau de grinzi in grajdurile cu animale. Stau si ma intreb daca nu ar fi cazul sa fie obligatoriu ca si la intrarea in Parlamentul Romaniei  sa existe din loc in loc cate un manunchi de usturoi. Ai nostri alesi , ori de cate ori sunt luati la bani marunti de catre procurori, sustin sus si tare ca usturoi n-au mancat si ca gura nu le pute. 
 
Si Copalaul a dat in forul legislativ al tarii un parlamentar, este vorba despre actorul Mihai Malaimare. Asta se intampla cu vreo zece ani in urma. Dintr-un soi de patriotism local s-a gandit sa faca si el ceva pentru consatenii sai. Zis si facut. Cu surle,  trambite si cu propriul lui teatru „Masca” a facut vreo doi ani la rand sarbatoarea usturoiului pe un tapsan din Copalau, unde a ridicat si un monument al eroilor,  golind bugetul comunei pentru cel putin un cincinal. 
 
Tot pe atunci a dat iama si-n  bugetul Directiei Judetene de Cultura Botosani , platind actorii angajati la  Teatrului „Masca”.  Pe langa asta, si-a lasat si consatenii cu buzele umflate, dupa ce le-a promis tot felul de fabrici,  avand drept materie prima usturoiul, in plus chiar  si-o fabrica de inghetata pe baza de usturoi, le-a intors spatele. Concluzia e una si buna: pe oamenii politici nici usturoiul nu-i sperie, cine stie, or fi  vampiri imunizati. 
          
Actual primar de Copalau, Ciprian Ivanov, de aproape un an se tot lauda ca  intentioneaza sa scoata satul din anonimat. Si cum se putea fali mai bine decat cu emblema locului, asa ca a pus la cale, alaturi de consilierii locali si de alti consateni, sa impleteasca o cununa de usturoi cum alta nu s-a mai vazut pe mapamond. 
 
De ziua comunei,  minunea a prins viata, Copalaul a intrat in Guiness Book, s-a impletit cea mai mare cununa de usturoi, ce masoara 304 de metri.
 
Nu se putea consuma un asemenea eveniment fara un acompaniament muzical pe masura. Cea mai sexy cantareata, Andreea Balan, si trupa ei de dansatori s-au dat in spectacol timp de cate ore, scotand in evidenta in primul rand lungimea picioarelor si  lascivitatea trupurilor. Satenii, de la mic la mare, de la intelectual la ultima batranica, au ramas in perplexitate la cele vazute. In schimb,  cantaretul moldovean de muzica populara, Ioan Paladi,  i-a uns la suflete pe nostalgici, pe multi batrani i-au podidit lacrimile.
 

Exit mobile version