Leon Danaila, unul dintre cei mai buni neurochirurgi ai lumii: „Organismul uman poate lupta impotriva cancerului”

Cancer… Un cuvant care provoaca soc, panica si o durere de nedescris. Cu atat mai mult daca maladia afecteaza creierul unui copilas ce abia a implinit un an de viata.

Pentru micutii diagnosticati cu meduloblastom, locul de joaca este salonul de spital, iar fiecare zi in plus e un dar nepretuit. Gratie tehnicilor medicale actuale, peste jumatate dintre pacienti supravietuiesc cel putin cinci ani de la momentul depistarii tumorii, iar cei foarte putini vindecati raman cu sechele. 
 
Pentru a intelege mai bine aceasta boala, Gabriel Tudor a vorbit cu cel mai bun neurochirurg din Europa. 
 
Academicianul profesor doctor Leon Danaila este supranumit „sculptorul de creiere”. 
 
– Ce este meduloblastomul? 
 
Este o tumora cerebrala care se dezvolta din celulele nervoase. De obicei, la copii se intalneste si sub forma benigna si maligna. Ca tratament, interventia chirurgicala este obligatorie. Dupa aceea, daca tumora este maligna se indica radioterapia si chimioterapia. La copii, din pacate, tumorile sunt in general maligne, se dezvolta mai repede, dau recidive si pun probleme deosebite. Dar cu tehnicile moderne de astazi se pot trata in conditii destul de bune. 
 
– Cam cat de eficiente sunt aceste tehnici? 
 
Daca este o tumora benigna, starea copilului evolueaza foarte bine, nu are nevoie de tratamente ajutatoare, dar daca este maligna, trebuie sa avem in vedere recidivele. Tumora maligna nu se poate scoate in totalitate, fiindca trebuie sa ai in vedere si functionalitatea zonei in care s-a dezvoltat. Nu este totul sa operezi, totul este sa ai in vedere calitatea vietii. Copilul, dupa operatie, trebuie sa mearga, sa vorbeasca, sa fie constient. Daca pazim aceste zone – motorii, ale vorbirii, sensibilitatii, vazului, auzului – atunci este bine deoarece partea din tumora care ramane poate fi tratata prin radioterapie si chimioterapie.
 
– In afara de radioterapie si chimioterapie, a aparut o noua forma de tratament – imunoterapia – care ar invata organismul sa lupte singur impotriva celulelor canceroase. In ce masura functioneaza si la noi si cat de eficienta este? 
 
 
In Statele Unite, in cativa ani, ar putea inlocui chimioterapia, spun specialistii. Sa faci organismul sa lupte impotriva tumorii este un fapt extraordinar, dar din pacate substantele acestea imunoterapice sunt mai putin accesibile la noi. Chiar si in restul tarilor nu exista o experienta pe cazuistica larga ce ne poate convinge ca aceasta imunoterapie este buna si da rezultate. Organismul are niste posibilitati imunosupresoare asupra tumorilor, dar inca nu s-au determinat markerii respectivi. Am intalnit bolnavi cu tumori foarte maligne care au trait o lunga perioada de timp. Un glioblastom, de exemplu, are durata de supravietuire de 9, 10, maximum 12 luni, indiferent ce i-ai face. Dar am avut pacienti cu glioblastoame care au trait ani de zile. Au venit la control peste un an, peste doi, peste trei, peste cinci. Asta inseamna ca organismul are posibilitati de a lupta impotriva acestor tumori. Organismul poate sa lupte impotriva oricarei boli. Unii se vindeca si de holera si de ciuma. Putini dintre ei, dar se vindeca! Inseamna ca ei poseda un stoc imunologic foarte bun ce face fata agresiunilor, indiferent daca sunt infectioase sau tumorale. Și eu am incercat prin interleukina sa tratez unele tumori maligne. La unii a dat rezultate, la majoritatea insa, rezultatele nu au fost concludente in legatura cu aceasta interleukina pe care am injectat-o la nivelul patului tumoral. Dar probabil ca de 15-20 de ani, tehnicile, posibilitatile imunologice au avansat. Trebuie facute cercetari si cercetarile costa foarte mult. 
 
– Care sunt cauzele formarii meduloblastomului? 
 
Nu se stie inca precis cauza acestui cancer, care este o alta viata. Este o celula foarte rezistenta. Ii faci radioterapie, chimioterapie, mor celulele normale, dar celula canceroasa persista, se divide si creste in continuare. Probabil sunt niste substante proteice la nivel molecular sau intramolecular care duc la dezvoltarea tumorii.
 
– Care sunt simptomele la copii, ce ii face pe parinti sa se alarmeze? 
 

Tulburari de mers, tulburari de echilibru, dureri de cap, pareza oculara, pareza auditiva, dureri faciale, voma, depinde ce nerv afecteaza si incotro se dezvolta. De obicei se dezvolta in regiunea mediana si duce la blocarea circulatiei lichidului cefalorahidian si da un sindrom de hipertensiune intracraniana. 

 
– Cat de important este momentul diagnosticarii si cum se pune diagnosticul? 
 
Momentul diagnosticului este foarte important. Daca il pui in evidenta imediat, poti sa tratezi si chirurgical. Daca este extirpata in totalitate, aceasta tumoare nu mai poate recidiva. Pe de alta parte, am primit un caz cu meduloblastom din Germania, unde cei de acolo nu stiau ce sa-i faca. A fost operat, dar a fost descoperit mai tarziu si se dezvoltase foarte mult. Meduloblastomul se poate raspandi dupa operatie la nivelul maduvei spinarii, in emisferele cerebrale si poate da genera o multime de fenomene supraadaugate operatiei sau simptomatologiei initiale. 
 
– Cand vorbim de gradul 4, mai exista sanse de vindecare? 
 
Trebuie incercat! Exista cazuri foarte rare, in care pacientii o pot duce o perioada mai lunga de timp. Nimeni nu poate sti care sunt acele cazuri. Subiectul de astazi nu este unul intamplator. 
 
– Asociatia “Salveaza o inima a ajutat o fetita de un an si cateva luni sa fie operata in Germania de un meduloblastom de grad 4. Teresa Cozma a fost dusa de urgenta in Germania, unde acum trece prin procesul dureros si extrem de costisitor al chimioterapiei. Pot fi operati copiii cu aceasta cumplita boala si la noi in tara? 
 
Da, sigur! Au venit la mine operati in Italia, Anglia, Germania si i-am reoperat. Cu radioterapie ulterioara si cu chimioterapie au mers mai bine. Sunteti unul dintre cei mai buni neurochirurgi ai lumii. 
 
– Ati scris peste 40 de carti si tratate, ati efectuat peste 40.000 de operatii pe creier si aveti si o activitate de cercetare fantastica – toate fara o recompensa pe masura eforturilor si dedicarii demonstrate. Ce v-a determinat in toti acesti ani sa mergeti inainte? 
 
Am iubit oamenii! Cand iubesti ceva, iti dai si viata pentru acel lucru. De aceea am scris si pe usa: „Consultatiile sunt gratuite!” Nu iau de la nimeni nici un ban, nu fac avere. Sunt cel mai sarac medic din lume, dar cel mai bogat din punct de vedere spiritual. Pentru cercetare si pentru tot ce am facut trebuie sa faci niste sacrificii. Am sacrificat concedii, sfarsitul de saptamana, sarbatorile legale. Am citit, am scris si asa am reusit sa-mi anihilez oarecum temerea ca sunt mai sarac din punct de vedere material. 
 
– A meritat? 
 
Eu zic ca a meritat, eu sunt multumit pentru ca ajut oamenii. Și Hristos a sacrificat tot pentru oameni. Eu sunt credincios si cand am situatii mai deosebite ma rog. Credinta este foarte importanta pentru a progresa. Daca ai incredere in ceva, ai incredere in tot. Daca nu crezi in Dumnezeu inseamna ca nu crezi in nimic si esti un om pierdut. 
 
– Legat de activitatea dumneavoastra de cercetare, ati descoperit o celula noua a creierului, cordocitul. Care este privirea lumii medicale asupra acestei noi celule? Care au fost reactiile si care este situatia acum? 
 
In 2000 am descoperit aceasta celula si am studiat-o din 2005 cu un biolog, Viorel Pais. Ulterior am publicat vreo 14 atlase si niste lucrari in reviste de specialitate. N-a aparut inca nimic, nici pro, nici contra. Eu o studiez in continuare, ca sa lamuresc aceasta problema. Am luat legatura si cu alti specialisti din alte tari si sunt pe o cale de a face lamurita prezenta acestei celule, dar dureaza. 
 
– Aveti mai multi ani de profesie decat am eu de viata (peste 31) si consider just sa va intreb cum evaluati neurochirurgia romaneasca, la ora actuala? 
 

Este foarte buna neurochirurgia noastra. Si in Romania se poate face stiinta, tehnica operatorie foarte buna, cercetare, dar mai greu, pentru ca nu finanteaza nimeni. Eu singur m-am luptat, singur m-am dus in locuri straine si am avut diferite probleme de intampinat, pe care le-am rezolvat cu corectitudine si credinta. 

 
Academicianul profesor doctor Leon Danaila s-a nascut la 1 iulie 1933, in orasul Darabani din judetul Botosani. Este considerat a fi cel mai bun neurochirurg din Europa si se afla, alaturi de Einstein, printre cele 500 de genii ale secolului 21. Dupa ce a introdus microscopul operator si a facut primele operatii pe creier cu laser in Romania, a scazut rata mortalitatii de la 50-60% la doar 3-4%. Este membru al Academiei Romane, al Academiei de Stiinte Medicale si a altor zeci de academii si societati stiintifice din lume. La cei 82 de ani, opereaza si astazi, la Clinica de Neurochirurgie de la Spitalul „Gheorghe Marinescu” din Bucuresti. 
 
Asociatia „Salveaza o inima” a fost infiintata pe data de 17 decembrie 2012, si isi doreste sa reuneasca sub acelasi acoperis un numar cat mai mare de profesionisti din diferite domenii, oameni bine pregatiti si motivati, oameni de bine, oameni simpli, cinstiti si onesti, oameni care cu suflet si dedicare pot ajuta in campaniile si proiectele noastre si astfel impreuna sa ne atingem scopul final de a lasa copiilor nostri o mostenire valoroasa, marturie a faptului ca noi oamenii, comunitatea in ansamblul ei, suntem tot ce trebuie si suficient pentru ca lucrurile sa mearga intr-o directie buna. 
 
Asociatia „Salveaza o inima”   
 

2 COMENTARII

  1. Când m? gândesc la faptul ca ?i cazul meu a fost analizat de dl.doctor, nu pot decât s? mul?umesc lui Dumnezeu ca mi-a ar?tat c? trimite în lume minuni. Crede?i în Dumnezeu, El ne trimite astfel de dovezi ca exist?!

Comments are closed.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.