Doua familii, una din Dorohoi, cealalta din Botosani, au fost la un pas sa-si piarda averea in flacari.
Interventia prompta a pompierilor a facut ca in urma evenimentelor, care s-au produs luni seara, sa nu se inregistreze pagube materiale.
La Dorohoi a ars funinginea din cosul de fum, iar la Botosani mancarea dintr-o cratita uitata pe aragazul in functiune.
S-au salvat si protejat de foc bunuri materiale in valoare de cca. 300.000 de lei.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Nicolae Iorga” al Judetului Botosani recomanda populatiei judetului sa respecte, atat acasa, cat si la locul de munca, normele generale de prevenire a situatiilor de urgenta, pentru a se evita pierderile de vieti omenesti si bunuri materiale.