Sprijinit in doua carje, incovoiat de multimea anilor pe care-i duce-n spate, veteranul de razboi lt.col.(rtr.) Emilian D. Costiniuc si-a sarbatorit vineri dimineata implinirea a 102 ani, alaturi de sotie si de musafirii ajunsi ca sa-l sarbatoreasca. Om drept si hatru, cum este cunoscut, darabaneanul a fost asaltat de intrebarile oaspetilor, iar raspunsurile nu au intarziat.
Nascut la data 24.07.1914, in sat Știubeni, comuna Saveni, judetul Botosani, intr-o familie de tarani agricultori, in care copii erau pusi de mici la muncile campului, Emilian a avut 12 frati din care numai el traieste. Școala primara a urmat-o in Știubeni, gimnaziul in Lipcani (Rep. Moldova), iar in anul 1935 a absolvit Școala Militara de la Brasov, fiind repartizat in Bucuresti la Regimentul de Garda ”Mihai Viteazul”, ”nu pentru ca eram inalt si prezentabil, ci pentru performanta, note bune…”.
Pe front a luptat pana la Odessa iar la intoarcere a cazut prizonier la Iasi. A avut functia de administrator de subunitate si, intr-o zi, … ”in razboiul contra rusilor, un soldat a adus un butoi de vin de cca 400-500 de litri. Ma duc la comandant si-l intreb ce sa fac cu el. Acesta mi-a spus ca peste 3 zile ne refacem, atunci sa fac friptura si o sa bem vinul. Fac friptura, toti soldatii si comandantii primesc friptura si gamele cu vin. Eu nu am baut, nu am baut si nu am fumat niciodata. Toti au adormit, eu nu. M-am gandit ca vinul a fost otravit. Am sunat la comandant iar acesta mi-a zis sa trimit vinul la analiza. S-au facut analizele si s-a constatat ca vinul era prea vechi. Intre timp soldatii mei au inceput sa se trezeasca. Comandantul mi-a spus: – Daca beai si tu nu stia toata armata ca am baut.”
Intr-o a doua patanie… ”Mergeam cu caruta sa duc mancare. Rusii au inceput bombardamentul. Era o noapte neagra in jurul Odessei. Teoria noastra era ca acolo unde a cazut o bomba a doua oara nu mai cade. Se vedea ceva negru si m-am aruncat, am crezut ca era o groapa, dar era un rus mort de cateva zile, am intrat cu mainile si fata-n el”.
A fugit de 7-8 ori de sub escorta, dar prima oara, cand a fost luat prizonier, i-a ramas in amintire. ”S-a rupt frontul la Iasi si-am primit ordin sa plecam la Podul Iloaiei sa adunam toate trupele si sa mergem pe front contra nemtilor. Ordinul era sa ne adunam toata divizia intr-un loc. Locotenent colonelul ne-a spus sa dam onorul unui general rus. La un moment dat se opreste masina generalului si trimite vorba sa vina cineva care stie ruseste. Acesta a spus: – Lasati tot echipamentul ca maine veti primi zapisca si veti pleca acasa. Am lasat armamentul, am deshamat caii si imediat rusii ne-au luat prizonieri in tara noastra. Asta a fost mare tradare. Prizonierii la rusi erau dati numeric nu nominal, in flancul drept erau prizonierii nemti si daca fugeau mureau, ii impuscau. Pe romani nu-i impuscau.”
Dupa razboi a continuat sa lucreze in cadrul Ministerului Apararii ”am fost 40 activ, am imbracat uniforma la 19 ani si nu am lasat-o decat la 60 de ani, la pensionare”.
La 33 de ani si-a cunoscut sotia, ea avea pe atunci 19 ani. S-au casatorit in anul 1947, iar in urma casatoriei lor au rezultat doi baieti: Paul si Corneliu, care si ei au urmat cariera militara fiind ”colonei si ingineri. De la cei doi baieti am 4 nepoti 2 nepoate si o stranepoata”.
Acum ”Am lucrat in gradina cat am putut merge. Acum nu pot merge, trebuie sa fiu ajutat mi-ar trebui un scaun cu rotile. Citesc zilnic ziarul uneori cu ochelarii sotiei, urmaresc toate emisiunile la televizor, facem politica amandoi … sotia este bolnava, are probleme cu inima, eu ma tem pentru ea, nu pentru mine, inima mea este tare, mai traiesc 100 de ani, ma tem sa n-o pierd.”
Partasi la istorisiri au fost subprefectul Daniela Beclea, comandantul Centrului Militar Judetean Botosani, colonelul Ionel Constantin Florea, maiorul Vasile Semeniuc, dar si Liviu Hrimiuc, primarul darabanenilor.
comunicat, Cancelaria prefectului
