Home Social MEDICII vor LUCRA in SPITALELE PUBLICE si in REGIM PRIVAT. Ei isi...

MEDICII vor LUCRA in SPITALELE PUBLICE si in REGIM PRIVAT. Ei isi vor stabili TARIFELE

Chiar daca vor veni sa se trateze intr-un spital public, pacientii care platesc asigurarile de sanatate vor fi pusi in situatia de a-i plati si medicului, TARIF de CABINET PRIVAT. Asta daca vor solicita sa fie consultati de un anumit medic. Altfel spus, doctorii carora li se duce faima ca sunt buni profesional, nu vor mai fi la dispozitia oricarui pacient, a romanului fara bani. Cum ramane insa cu dreptul pacientului de a-si alege medicul la care sa fie tratat? Acest drept nu va mai functiona pentru bolnavii fara dare de mana.

Senatul a aprobat deja regulile pentru aceasta schimbare.
 
In felul acesta li se da medicilor posibilitatea de a-si suplimenta veniturile, dar nu printr-un efort al statului, ci pe buzunarul pacientului.. Serviciile se vor presta la cererea pacientilor, in baza unui contract scris.
 
Prevederile sunt incluse in Propunerea legislativa privind realizarea unor venituri suplimentare de catre unitatile medicale publice, care a trecut marti de votul Senatului (cu unele modificari fata de forma lansata in consultare publica). Pentru a se aplica, documentul mai trebuie sa fie aprobat si de Camera Deputatilor.
 
Asadar, pacientii vor plati pentru servicii medicale, investigatii si tratamente in spitalele publice, daca vor dori sa mearga la un anumit medic si daca bugetul familial le va permite. 
 

In proiectul de act normativ, se stabileste si lista serviciilor prestate contra-cost, insa fiecare spital va putea decide ce servicii medicale vor fi cu plata pentru cei cu dare de mana. Lista va fi asadar intocmita de fiecare unitate medicala in parte. Aceasta lista va putea include serviciile care indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:

 
– nu sunt in pachetul medical de baza;
– sunt acoperite partial de sistemul de sanatate;
– sunt solicitate in mod expres de catre pacienti;
– sunt servicii medicale de confort;
– furnizarea directa a acestora este solicitata pentru a fi facuta de catre personalul medical desemnat sau solicitat in mod expres de pacienti.
 
Serviciile cu plata vor putea fi facute doar daca in acest fel nu va fi afectata activitatea normala a spitalului, mai scrie in proiectul adoptat de senatori. Acestea vor fi prestate de catre personalul medical angajat in spitalul in cauza sau, la cererea pacientului, de catre alti medici desemnati si doar in limita specialitatilor medico-chirurgicale pentru care institutia medicala este autorizata.
 
Iar in proiect se mai prevede si ca medicul isi va stabili pretul pentru actul medical. 
 
„In situatia in care pacientul nu solicita in mod expres un anumit medic, ci doar furnizarea unui anumit serviciu din categoria celor prevazute a fi furnizate contra-cost, in calculul costurilor se va include si costul aferent retributiei medicului (…)”, se arata in proiect. 
 
Daca se vor cere serviciile unui medic anume, pretul prestarii actului medical va fi stabilit de catre acesta.
 
Dupa ce vor formula o solicitare scrisa pentru a cere servicii medicale cu plata, pacientii vor trebui sa incheie un contract scris cu spitalul sau, dupa caz, cu personalul medical desemnat. Contractul va putea fi intocmit ulterior acordarii serviciilor medicale doar in situatiile de urgenta.
 

Exceptand cheltuielile cu amortizarea, service-ul, reparatiile, medicamentele, materialele, dispozitivele medicale folosite si procentul de 5% pentru Fondul de dezvoltare al spitalului, sumele pe care unitatile medicale le vor obtine din serviciile medicale prestate contra-cost vor fi folosite pentru a acorda sporuri salariale pentru personalul angajat.

 
Conform expunerii de motive a propunerii legislative, noile prevederi ar urma sa creasca nivelul de asistenta, ingrijire si tratament din spitalele publice si veniturile medicilor angajati in aceste institutii de sanatate. 
 
Initiatorii arata ca, in prezent, sistemul sanitar autohton este subfinantat, ceea ce afecteaza calitatea serviciilor medicale si veniturile medicilor. Acest aspect a dus, in acelasi timp, la o migratie masiva in strainatate a medicilor (peste 12.000 intre 2008 si 2012).
 
„In contextul subfinantarii sistemului medical din Romania si implicit a veniturilor nesatisfacatoare ale cadrelor medicale, se impune de urgenta identificarea unor solutii in vederea cresterii veniturilor personalului medical, in concordanta cu importanta sociala a profesiei, performantei si competitivitatii, precum si pentru stimularea dezvoltarii unitatilor sanitare publice. Prin proiectul de lege alaturat se creeaza, pe de o parte, premisele necesare de crestere a nivelului de asistenta, ingrijire si tratament in spitalele publice si, pe de alta parte, de crestere a veniturilor medicilor si personalului medical din aceste unitati”, este subliniat in documentul amintit.
 
Trebuie insa spus ca legiferarea acestui sistem de servicii medicale contra cost in spitalele publice ar putea avea urmari nu tocmai placute, ar putea sa deschida calea unor abuzuri care sa afecteze drepturile de asigurat de sanatate in cazul pacientilor care nu au venituri pentru a solicita servicii platite.
 

Exit mobile version