Medicul Eugen Prajinaru, cel care a sesizat cu putin timp in urma o serie de nereguli grave in activitatea din cadrul unei sectii a Maternitatii botosanene, s-a ales, in urma cecetarii administrative dispusa de conducerea spitalului, cu o serie de abateri trecute in dreptul sau.
In primul rand, conducerea Spitalului Judetean „Mavromati” ii reproseaza ca ar fi semnalat abaterile mult prea tarziu, la aproape un an de la momentul in care ar fi avut loc.
Este in obligatia medicului, spune directorul unitatii medicale, sa semnaleze sefilor ierarhici orice problema aparuta in activitate, care ar putea prejudicia pacientul.
Reamintim ca medicul neonatolog Eugen Prajinaru a semnalat probleme legate de vaccinarea nou nascutilor, cantarirea lor, de reglarea temperaturii la incubatoare, care tin de obligatiile profesionale ale asistentelor, dar si probleme de comunicare cu alti medici, sesizand ca din cauza acestor aspecte se lucreaza in tensiune in sectie, situatie care afecteaza pacientul.
„Daca se doreste intr-adevar imbunatatirea activitatii, orice neregula trebuie sesizata pentru a fi rezolvata in timp real. Ori dezvaluirea unor lucruri dupa aproape un an de zile, nu cred ca este un lucru in regula”, spune Viorel Iliuta, managerul Spitalului Judetean „Mavromati”, care afirma insa dupa cercetarea facuta de comisia administrativa ca „anumite lucruri sunt reale”.
O acuzatie destul de grava adusa de medicul neonatolog se refera la vaccinarea de doua ori a unui copil impotriva tuberculozei. Aici lucrurile nu s-au lamurit pe deplin. Nu se stie nici acum daca i s-a administrat copilului doza de doua ori. Din fericire, micutul a fost monitorizat de medicul de familie si nu au aparut reactii nedorite. Dar, desi in documentele spitalului este evidentiat ca s-a facut un singur vaccin, una dintre asistente nu exclude posibilitatea sa ii fi administrat nou-nascutului o a doua doza pentru imunizarea la tuberculoza. Cert este ca pe langa asistenta, comisia a consemnat si o vina importanta a medicului. Acesta nu a fost de fata la vaccinarea copilului.
„Vacinarea ar fi trebuit facuta in prezenta medicului si consemnat, tot de catre medic, in foaia de observatie a pacientului. Exista ghiduri de practica, pe neonatologie, care trebuie respectate”, mai sustine managerul spitalului Viorel Iliuta.
Peste aceste reprosuri cu care s-a ales medicul Eugen Prajinaru, care „a facut valuri” la Maternitate, acesta va mai trebui sa dea socoteala pentru un act de indisciplina. Conducerea sectiei in care lucreaza si conducerea spitalului ii reproseaza ca ar fi plecat in concediu de odihna pentru doua zile exact in perioada in care i se cercetau sesizarile, dar fara sa aiba cererea de concediu aprobata de sefii ierarhici.
„Medicul si-a depus cererea de concediu pe 10 februarie, care nu a fost vizata de seful de sectie si de conducerea spitalului. A plecat val-vartej la ora 13.00, chiar inainte de terminarea programului. Personal il consider un act de indisciplina si lucrul acesta va fi cercetat ulterior”, a mai spus Viorel Iliuta.
Cu toate acestea, cercetarea a avut si sprijinul medicului Eugen Prajinaru, care a trimis conducerii spitalului numele persoanelor implicate si a venit si cu propunerea demiterii sefului Sectiei neonatologie, medicul Rodica Tanasache.
Se pare insa ca decizia neonatologului de a pleca in concediu in perioada in care s-a facut cercetarea a fost luata ca urmare a faptului ca in comisie se afla si medicul Gina Puflea, cu care doctorul neonatolog s-ar fi aflat in conflict.
„De fapt, din cele 11 capete de acuzare, unul se referea la o relatie tensionata dintre cei doi medici”, recunoaste Viorel Iliuta, tensiune pe care managerul spitalului o pune pe seama orgoliilor specifice pentru breasla medicilor.
Si, dupa aceasta lista de reprosuri, neonatologul care a dezvaluit o serie de probleme care umbresc activitatea Maternitatii, mai are un prag greu de trecut.
„Domnul doctor este acuzat de o pacienta pentru un lucru destul de grav si urmeaza ca acest caz sa faca obiectul cercetarii la Colegiul Medicilor. Acuzele se refera la faptul ca medicul ar fi refuzat transferul la Iasi al unui copil cu probleme, transfer care, pana la urma, s-a realizat prin decizia sefului de sectie, problemele de sanatate ale copilului fiind rezolvate in clinica ieseana”, explica Viorel Iliuta.
Cert este ca desi doctorul neonatolog este acum „pus la zid” in urma cercetarii administrative dispuse de conducerea spitalului, semnalarile acestuia au atras atentia asupra unor nereguli existente in activitatea sectiei, chiar daca se spune ca ar fi nereguli vechi de aproape un an. Poate ca nu este chiar atat de tardiv.
Doctorul Eugen Prajinaru a dat de inteles, printr-o postare pe o retea de socializare, ca aterile nu sunt doar de domeniul trecutului, si ca a sperat intr-o schimbaree de atitudine a personalului, explicand astfel de ce a semnalat atat de tarziu problemele din sectia in care lucreaza.
„Am fost complice mai mult timp, dar in special in ultimul an cand am sperat, dupa renovarea Maternitatii, ca personalul va avea o schimbare de atitudine. Am fost complicele medicului sef de sectie in care am avut incredere ca poate stapani o activitate atat de importanta, despre care, in ultima perioada, mi-am schimbat parerea. Esentialul este ca aceste grave erori sa dispara”, scrie medicul Eugen Prajinaru.
De fapt si conducerea spitalului recunoaste ca este inca mult loc de mai bine. Desi multe cadre medicale isi fac profesia cu daruire, fara sa li se poata reprosa nimic, sunt insa si angajati in acest domeniu care „s-au ratacit” prin aceasta profesie nobila. Cu siguranta, va fi un semnal tras pentru ca sefii spitalului sa incerce sa schimbe situatia, acolo unde lucrurile nu merg cum ar trebui.
De altfel, trei asistente medicale s-au ales cu locul de munca schimbat sau cu chemarea la comisia de disciplina in vederea diminuarii salariului.