Meningita, un dusman de temut

Voi intrebati, medicul Tatiana Balauca va raspunde.

Maria B.: In clasa copilului meu au fost depistate saptamana trecuta un caz de meningita. Ce ar trebui sa fac?
Dr. Tatian Balauca: In ultima perioada, si pe fondul temperaturilor foarte crescute, in judetul Botosani s-au inregistrat mai multe cazuri de meningita. Aceasta boala nu este la fel de contagioasa ca o raceala, dar daca a fost depistata in cadrul unei colectivitati, trebuie sa consultati de urgenta medicul dumneavoastra de familie care va va trimite la specialist, daca este cazul.

Ce este meningita?
Meningita reprezinta inflamatia foitelor care invelesc creierul, insotita sau nu de modificarea lichidului cefalorahidian pe care foitele il contin intre ele. Cele mai frecvente meningite sunt infectioase, dar exista si meningita virala, cauzata de virusuri care traiesc in intestin. Meningita virala apare in general la copii mici, fiind transmisa prin intermediul alimentelor, apei sau obiectelor contaminate. Are o evolutie ceva mai usoara, si poate fi tratata si la domiciliu in maxim 10 zile prin administrarea de antiinflamatorii, antipiretice si consum ridicat de lichide.

Cum recunoastem boala?
Afectiunea debuteaza rapid cu febra, dureri de cap foarte puternice, redoarea cefei (gatul este intepenit si dureros la miscari), varsaturi in jet, senzatia neplacuta la lumina (fotofobie), aparitia unor hemoragii cutanate punctiforme (purpura petesiala). La sugari si copii mici tabloul clinic este diferit de cel al adultilor. Copiii pot prezenta doar febra, scaderea poftei de mancare, agitatie, diaree, varsaturi, privire fixa si o eruptie pe piele. Frecvent, meningita este insotita si de herpes. Meningita reprezinta o urgenta medicala si poate avea o evolutie fatala, de aceea trebuie sa consultati imediat medicul! In absenta tratamentului corespunzator, infectia se poate extinde la creier (meningoencefalita) si poate duce la convulsii, paralizii, delir, stare comatoasa. Meningita bacteriana este provocata cel mai frecvent de unul dintre bacteriile Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae sau Neisseria meningitidis (cunoscuta si sub denumirea de meningococ) s.a., si se trateaza doar in spital. Meningococul, cel mai frecvent, difuzeaza in sange si poate antrena o septicemie cu evolutie fulminanta.

Profilaxie si tratament
De fiecare data cand se suspicioneaza meningita, se efectueaza o punctie lombara pentru a se stabili agentul etiologic al bolii si tratamentul corespunzator. Meningita necesita tratament prompt cu antibiotice administrate intravenos. Un copil care a fost tratat pentru meningita trebuie urmarit o perioada mai lunga de timp, pentru a nu ramane cu sechele, de genul diminuarii auzului. Pentru a preveni imbolnavirea este foarte importanta igiena riguroasa, si in special spalatul pe maini, a fructelor si legumelor pe care copilul le consuma. Evitati contactul cu persoanele bolnave si, pe cat posibil, zonele aglomerate. De asemenea, alimentatia bogata in legume, fructe si cereale integrale previne aparitia bolii. La indicatia medicului, copiilor si batranilor li se pot prescrie preparate pentru cresterea imunitatii, dar cel mai eficient mijloc de profilaxie este vaccinarea antimeningeana impotriva agentilor patogeni.

Pentru mai multe sfaturi din partea dr. Tatiana Balauca puteti suna la tel. 0753.517.138 sau la 0728.027.847.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.