„Ieri a cazut Rozina, maine poate fi oricine altcineva”. Asta concluzioneaza profesoara Adriana Bogatu, de la Colegiul National „Nicolae Balcescu” din Braila, dupa ce trece in revista suferintele invatamantului romanesc, „bubele” sistemului in care isi duc viata profesionala oamenii scolii.
Analiza profunda facuta de profesoara Adriana Bogatu vine dupa decesul unei tinere informaticiene de la Colegiul National „Alexandru Ioan Cuza” din Galati. Moartea informaticienei Rozinei Miron a marcat-o pe profesoara braileanca, care a scris urmatorul mesaj, tulburator, pe Facebook:
„Colegilor mei profesori,cu infinita tristete… Nu am cunoscut-o personal pe Rozina Miron, informaticianul Colegiului National ”Al.I.Cuza”,din Galati, dar cunosc de aproape trei decenii sistemul care ieri a ucis-o,lasand doi copii mici, foarte mici sa creasca fara mama. Sunt solidara cu toti colegii mei marcati de tragedia informaticienei din Galati, careia, prezenta intr-o comisie de examen, i se cerea (a se citi ”racnea”) sa fie prezenta, in acelasi timp si in alta. Ubicuitatea nu e calitatea oamenilor obisnuiti. Adica, nu poti fi simultan prezent in doua locuri distincte…
Unui om epuizat,tinut la serviciu multe ore peste program, caruia ii cresc exponential sarcinile de lucru in perioada examenelor si care se straduieste din rasputeri sa le duca pana la capat cu profesionalism si onestitate, unui om despre care toti colegii nu au de spus decat cuvinte de bine si despre care stii ca munceste 10-12 ore pe zi (destul de prost platite) te adresezi cu eleganta manageriala, cu tact,cu intelegere,cu rabdare, pentru ca are o raspundere majora in desfasurarea examenelor, o intreaga echipa fiind dependenta de felul in care el performeaza in aceste zile. Ii esti recunoscator ca, desi extenuat, nu a intrat in concediu medical, asa cum o impunea starea lui. Nu! A ramas acolo, la datorie,pana a murit pe baricade. Despre astfel de situatii nu prea se scrie in ziare.
Nu, profesorii nu au vacanta patru luni pe an! Profesorii au examen dupa examen, cursuri de formare, care se tin vara si care sunt obligatorii, comisii de lucru, apoi alte examene si vine 1 septembrie si o iau de la capat ”odihniti” si ”nestresati” in fata clasei…
Informaticianul Rozina Miron fusese convocata pentru a fi cercetata disciplinar pentru ca nu functiona ca un perpetuum mobile de speta1 si, culmea tuturor culmilor, pentru ”atitudine ireverentioasa fata de conducere”… Cum se traduce in fapte acest comportament? Nu s-a lipit de perete cand trecea vreunul dintre directori (nu stiu daca dintre aceia promovati la celebrul concurs cu magarusul si cu tot soiul de planuri manageriale plimbate de la un judet la altul )? Nu i-a spus ”sa traiti, am inteles!” vreunei efemeride administrative care e convinsa ca prima datorie a unui director este sa se dezumanizeze, iar prima forma de concretizare a ei este urlatul, zbieratul adica? Nu s-a aplecat pana la pamant, conform modelului turcesc statornicit si pe la noi? Nu cumva directorii sunt colegii nostri care, temporar, de buna voie si nesiliti de nimeni,ci dimpotriva, si-au asumat rolul de a gestiona viata zilnica a unei scoli?
Cunosc directori tineri, umani, deschisi la minte,dedicati scolii, copiilor si colegilor, oameni adevarati care-si incep fiecare fraza cu ”va rog frumos, credeti ca/ati putea sa…”… Cunosc oameni nascuti sa coordoneze o scoala, pentru ca au instinct managerial si Educatie.Au Respect fata de toti colegii lor. Au Constiinta. Au Drag de oameni si de meseria asta care, asa cum zicea profesorul meu de limba romana ”nu e pentru toata lumea”. Si chiar nu e.
Ii pretuiesc pentru modelul pe care il ofera si nu sunt putini. Dar,din pacate,am mai scris si reiau cu amaraciune constatarea ca scoala a devenit, in multe,prea multe cazuri, un camp de batalie. Orgoliile sufera mutatii grave cu efecte letale. Confruntarile de idei dispar incet, incet… Omul conteaza din ce in ce mai putin. Nimic nu ne face eterni. E o lectie pe care o predam din ce in ce mai greu si mai rar…
Ieri, a murit un om tanar, frumos si sensibil care nu a mai facut fata, nu a mai indurat felul in care a fost tratat la locul lui de munca si s-a stins. La fel de repede ca o vrabie lovita de tir… Cine raspunde? Invocam din nou justitia imanenta? Dar pe pamant, pe-aici, nu se mai poate face dreptate? Macar pentru ochii copiilor, prea micilor si nevinovatilor copii care nu-si vor mai vedea niciodata mama intrand pe usa credeti ca putem fi solidari, dragii mei colegi de breasla?
Ieri a cazut Rozina, maine poate fi oricine altcineva… Dumnezeu sa-i faca loc in lumina lui!”
