Cuvinte cutremuratoare insirate pe Facebook de mama politistului Bogdan Gigina, mort in timpul unei misiuni, cand, pe o vreme ploioasa, deschidea pe motocicleta coloana oficiala a fostului ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.
Femeia a scris despre clipele de sfasietoare durere in care a primit vestea accidentului fiului sau. Vestea cumplita ca fiul sau a trecut a trecut in nefiinta.
„Astazi privesc, privim neputinciosi la nedreptatea facuta sufletului copilului nostru. „, scrie Carmen Gigina pe reteaua de socializare, dupa ce senatorii au decis sa nu permita inceperea urmaririi penale in cazul fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, acuzat de procurori de ucidere din culpa.
Redam in continuare intregul mesaj de pe Facebook al mamei politistului decedat in misiunea din acea zi ploiasa:
„Nu am vrut pina acum sa vorbesc despre trairile noastre;acum vreau ca toti cei care ne-ati „condamnat” sa intelegeti de ce nu am facut-o. Sint lucruri greu de spus si greu de imaginat ptr voi care sinteti parinti. In seara zilei de 20 oct 2015 in urma telefonului primit la ora 19,02 am alergat catre spitalul universitar. Cel care ne-a anuntat de accident repeta „nu pot sa cred ca s a intimplat asta” nu pot sa cred….Sotul meu si-a imbracat un trening peste pijama si a plecat cartre spital….eu m-am blocat nu reuseam sa ma imbrac….eram …paralizata….I-am spus sa alerge sotului meu …”am sa ajung cu un taxi nu ma astepta ….du-te linga baiat”. Am iesit in strada cautind un taxi …..greu de gasit …afara ploua torential. Am pornit cartre zona Unirii spunind rugaciuni ptr viata copilului meu. Nu imi pasa ca oamenii se opreau si ma priveau ca pe un om debusolat nu-mi pasa….decit de el, de copilul meu, imploram Divinitatea ca el sa fie bine. In momentul in care an intrat in spitalul Universitar am avut impresia ca toata lumea ma cunoaste. Cel de la intrare -a intrebat „Sinteti mama politistului accidentat? Mi-a arat usa unde copilul meu era resuscitat. Am intrat si acolo am gasit un copil, copilul meu complet desfigurat, cu gitul retezat; cu chipul plin de singe, pardoseala era plina de singe; m-am prabusit la picioarele lui, sarutindu-le si strigindu-l. Inca avea sosetele ude in picioare. M-am trezit ridicata brusc si zguduita de umerii…medicul de garda plingea si incerca sa ma faca sa inteleg ca nu se mai poate face nimic. M-am prabusit din nou la picioarele copilului meu, implorind si privind oamenii care desi stiau ca nu se mai poate face nimic ptr el, nu vroiau sa renunte. Nu am sa uit niciodata cum acei oameni incercau imposibilul, nu am sa uit lacrimile care li se inodau sub barba…
Astazi privesc, privim neputinciosi la nedreptatea facuta sufletului copilului nostru. „